În 1995, când a luat naștere Gazeta de Sud, ceea ce avea să devină cel mai important cotidian regional din țară și o portavoce pentru comunitatea din Oltenia, cafeaua de dimineață avea și sunet, nu doar gust. Era mereu însoțită de foșnetul paginilor de ziar. Revistele și ziarele se vindeau ca pâinea caldă la chioșcuri spre finalul anilor 90 și începutul anilor 2000. Internetul abia mijea ochii în România tranziției. Telefoanele mobile aveau câteva butoane și decât să scrii un sms apăsând de câte 2-3 ori o tastă pentru a găsi o literă mai degrabă apelai și sunai. Oamenii erau învățați să se audă vorbind.
Fast forward până în 2025 și epoca aceea pare, pentru cei care nu au trăit-o, o ficțiune extravagantă. Cum adică să stai în loc pentru a vorbi la un telefon cu fir? Cum adică să sun de fiecare dată când vreau să spun ceva, să nu arunc un mesaj rapid pe Whatsapp? Cum adică să aștept până dimineața să citesc știrile locului? Și de ce să citesc ziarul când există Facebook și Tik Tok, vorba unui alegător din diaspora. „Noi nu ne uităm la știri, ne informăm de pe Tik Tok”. Lumea a fost translatată. Limbajul său de programare a fost convertit. Sistemul de operare a fost schimbat. Unii o numesc salt ontologic. Trăim în realități diferite, iar tinerii din noua generație, care nu au experimentat viața dinaintea rețelelor de socializare, nu au instrumentele necesare pentru a descifra trecutul. Din păcate, le lipsesc pentru că noi, cei care încă avem reperele trecutului, nu le-am furnizat aceste instrumente. Nu am știut cum să le transferăm moștenirea trecutului astfel încât să poată înota în realitatea prezentă fără a fi înghițiți de învolburarea apei.
Se vorbește de ani de zile despre pericolul manipulării maselor prin dezinformare și fake news, dar nimeni nu a reușit să ia măsurile concrete pentru a lupta împotriva acestei avalanșe uriașe în mod real. Astăzi, culegem ce am semănat. Nu doar tânăra generație, ci și „vechea gardă” este transfigurată de Revoluția www. Am fost nepregătiți pentru schimbările atât de rapide și atât de marcante ale tehnologiei, nu am dispus de alfabetul Internetului, ne-am adaptat din mers și ne-am adaptat prost. Și copiii noștri s-au adaptat și mai prost. De fapt, ne-am supus.
Drept urmare, presa a fost și ea supusă sistematic unei eroziuni cauzate de afluența de informații accesibile și din ce în ce mai mulți oameni au început să desconsidere jurnaliștii, să îi acuze din ce în ce mai des de aservire și de incompetență și să le ceară socoteală. Totul în timp ce aceiași oameni care îi arată cu degetul pe jurnaliști spunând că trebuie să servească misiunea supremă de a scrie pentru binele cititorului și al cetății nu se obosesc să dea un click pentru a citi o știre și aruncă un ochi doar pe titlul din postarea de pe Facebook. Oamenii reclamă coruperea jurnaliștilor, dar nu susțin jurnalismul onest plătind un abonament sau citind efectiv un ziar, fie el tipărit sau online, astfel încât să contribuie la independența sa financiară.
La ceasuri aniversare, oamenii vorbesc, de regulă, despre vârstele frumoase împlinite și despre cele bune adunate de-a lungul timpului. Dar nu există prilej mai bun pentru adevăr și pentru a vorbi despre amenințarea existenței jurnalismului în slujba comunității decât o aniversare care îți amintește că ai rezistat în fața a trei decenii de schimbări perpetue, de provocări enorme, încercând să îți faci cât mai bine treaba, deși niciodată nu a fost ușor, iar astăzi e mai greu ca oricând.
Jurnalismul real, bine făcut, are nevoie de public. Are nevoie de oameni care să înțeleagă că adevărul nu aleargă liber și neînfrânat pe Internet și că nu orice citești într-o postare sau pe un site, oricare ar fi el, îți oferă informație autentică. Lumea are nevoie de jurnalism pentru a păstra un echilibru de forțe, pentru ca lucrurile greșite să poată fi arătate cu degetul, iar cetățenii să știe când ceva nu funcționează bine și să exercite presiunea publică atât de importantă pentru binele social. Putem îndrepta lucruri doar atunci când știm că ele sunt strâmbe, iar presa poate aduce la lumină lucrurile strâmbe. Dar pentru a face asta e nevoie ca publicul să înțeleagă rolul jurnalistului și să știe să facă diferența între o știre verificată sau o anchetă documentată poate și luni întregi și niște vorbe aruncate de orișicine pe Internet, care, mai nou, sunt luate drept „ jurnalism de opinie”.
Washington Post tocmai a făcut asta. Șeful său, Jeff Bezos, a anunțat că jurnalismul de opinie al publicației va avea parte de niște schimbări esențiale, pentru că există suficiente opinii în această lume a liberei exprimări ca să mai fie nevoie de jurnaliști bine pregătiți care să se mai ocupe de această rubrică. Drept urmare, coordonatorul rubricii și-a anunțat demisia, semnalând pericolul acestei denaturări. Pentru că libertatea de expresie a ajuns să anunțe sfârșitul competenței, așa cum Tom Nichols anunța sumbru în cartea sa cu acest nume. Experții sunt discreditați. Oricine are acum o părere o poate face ușor auzită grație rețelelor precum Tik Tok, Facebook sau X. Și oricine are o opinie asemănătoare se alătură și nu mai contează cine deține adevărul ci, mai degrabă, cine devine mai zgomotos. Mai vizibil. Mai popular.
Popularitatea nu este apanajul adevărului, iar dacă nu învățăm acum această lecție nu doar că ne vom trezi prea târziu, căci e deja târziu, ci nu ne vom mai trezi deloc din negura propriei noastre necunoașteri. Sună apocaliptic, dar cine ar fi crezut acum 15 ani, când credeam că trăim cea mai înfloritoare epocă, că azi ne vom întreba dacă mâine granițele Europei vor mai fi aceleași, dacă America liberă va rezista, dacă în viitor copiii noștri vor mai ști ce înseamnă gândirea critică și gândirea liberă.
În această lună aniversară, e cazul să vorbim puțin despre ce se vorbește prea puțin. Dacă vi se pare că e un mesaj de alarmă, chiar e un mesaj de alarmă. Fără să înțelegem ce înseamnă presa și jurnalismul, democrațiile și libertatea vor fi pervertite cu perseverență în anii ce urmează până vom pierde noțiunea lor. Și nu ne vom mai aminti că putem schimba lucruri și cum putem face asta.
