17.9 C
Craiova
vineri, 20 septembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCe trebuie sa stim despre bolile cu transmitere sexuala

Ce trebuie sa stim despre bolile cu transmitere sexuala

Bolile cu transmitere sexuala au fost considerate mult timp boli rusinoase, dezonorante. Pentru ca devenisera subiect tabu, activitatile de preventie si combatere au fost multa vreme greu de realizat.


In anii ’90 s-a inregistrat o recrudescenta a bolilor cu transmitere sexuala. Din datele furnizate de Directia de Sanatate Publica (DSP), numai in judetul Dolj, din 1990 pâna in 2001 numarul cazurilor de sifilis ajunsese de la 103 la 280. Dr. Narcisa Dinica, seful Biroului de Promovare a Sanatatii din cadrul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Dolj, sustine insa ca este vorba doar de cazurile depistate si tratate in clinicile de specialitate. „Este posibil sa fi existat mai multi bolnavi, dar care sa fi recurs la automedicatie. Cât despre posibilitatea existentei unor cazuri nedepistate, este greu de crezut. Cazurile de sifilis nu pot trece neobservate. Fara tratament boala evolueaza fatal“, a precizat dr. Dinica.


Dupa 2001, informarea si educatia sexuala au dus la o scadere usoara a numarului cazurilor de sifilis, ajungând in 2005 la 148. Rezultate remarcabile s-au inregistrat in schimb in ceea ce priveste prevenirea si tratamentul gonoreei (afectiune cunoscuta si sub denumirea de sculament sau blenoragie), de la 239 de cazuri tratate in sectiile de specialitate in 1990 ajungându-se la un singur caz in 2005.


Nu ignorati simptomele


Dr. Narcisa Dinica sustine ca responsabile de producerea bolilor cu transmitere sexuala sunt libertatea sexuala, necunoasterea principalelor simptome ale acestor boli, retinerea sau teama de a se adresa medicului specialist, indiferenta fata de partener, ignoranta si, nu in ultimul rând, prejudecata.


Bolile cu transmitere sexuala se clasifica in boli cu transmitere sexuala majore (blenoragia si sifilisul) si in boli cu transmitere sexuala minore: infectiile cu trichomonas vaginalis, candida albicans, chlamidia trachomatis si herpesul genital. In acestea din urma responsabili de infectare pot fi si alti factori (igiena deficitara, imunitatea scazuta etc.). „La aparitia unor simptome ca arsuri sau usturimi in timpul mictiunii, mâncarimi in zona genitala, scurgeri genitale purulente, de culoare alba sau galben-verzuie, abundente si urât mirositoare, modificari tegumentare locale nu ezitati sa consultati medicul specialist dermatolog“, a sustinut dr. Dinica.


In cazul in care vi s-a diagnosticat o boala cu transmitere sexuala incepeti de urgenta tratamentul dumneavoastra si partenerul pe care probabil l-ati infectat. Cu cât tratamentul este inceput mai devreme cu atât reduceti riscul aparitiei unor complicatii.


Ce trebuie facut


1 – Nu incercati sa va autotratati sau sa apelati la sfaturile prietenilor care au avut si ei o data o boala cu transmitere sexuala, este o mare greseala. Prezentati-va urgent la medic, pentru ca aceste boli nu se vindeca daca nu sunt tratate. Dimpotriva, evolueaza si se complica.


2 – La femei aceste boli pot evolua fara simptome. Asta nu inseamna insa ca partenerul nu se poate imbolnavi. De aceea este bine ca femeile sa mearga sa-si faca o data la sase luni un examen de secretie vaginala.


3 – Pastrati-va o igiena locala foarte riguroasa, nu doar pe perioada cât sunteti bolnavi!


4 – In perioada cât sunteti bolnavi evitati contactele sexuale sau folositi prezervativul.


5 – Evitati in general contactele sexuale intâmplatoare si cu persoane necunoscute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS