Înainte ca piaţa să fie invadată de multitudinea de produse de îngrijire corporală, bunicile noastre foloseau remediile naturale. Binecunoscutele felii de castraveţi aplicate în zona ochilor reduc cearcănele, hidratând totodată pleoapele ridate. Efectul hidratant al castraveţilor era pus în valoare şi prin măştile preparate în bucătărie şi aplicate pe ten. Pielea feţei devenea moale, hidratată. Dacă tenul era excesiv de uscat, o picătură de ulei adăugată la zeama de castraveţi proaspeţi făcea adevărate minuni.
Existau soluţii şi pentru tenurile acneice – măştile de tărâţe. Se lăsau peste noapte tărâţe într-un lighean cu apă distilată. A doua zi se filtra şi cu zeama respectivă femeile se spălau pe faţă. Acelaşi efect îl aveau şi feliile de roşii aşezate pe faţă.
Fructele redau pH-ul pielii
Zeama de lămâie era folosită pentru îngrijirea mâinilor uscate. Acum se ştie că acidul din fructe (citrice, piersici, struguri) are efecte excelente asupra pielii, redându-i pH-ul natural. Infuzia de flori de albăstrele era folosită pentru calmarea ochilor obosiţi, dar şi pentru reducerea cearcănelor.
Încă înainte de inventarea cremelor nuanţatoare, pentru accentuarea reflexiei şuviţelor brune femeile foloseau ceaiul preparat din coji verzi de nucă sau din frunze de ceapă. Acestea colorau părul şi îl făceau totodată mai rezistent. De asemenea, părul blond devenea mai strălucitor dacă era spălat cu ceai de muşeţel. Un adevărat nuanţator, ceaiul de muşeţel avea şi un efect de calmare a scalpului iritat. Infuzia de urzică se folosea pentru clătirea părului. Podoaba capilară devenea mai rezistentă, firul de păr se despica mai greu.
Pentru întărirea unghiilor se foloseau capsulele de vitamina E. Femeile îşi masau cuticulele cu soluţia uleioasă şi, după un timp, constatau că unghiile nu se mai rup aşa de uşor.
