În societate, oamenii îşi formează cele mai ciudate prejudecăţi despre persoanele cu tulburări psihice. Acestea sunt cauzate de lipsa de cunoaştere a problemelor. Din nefericire, ele hotărăsc în mare parte modul nostru de comportament şi gândire faţă de bolnavii psihic. Aceştia sunt consideraţi anormali şi ajung să trăiască în izolare.
Ce înseamnă comportament normal?
Faptul că un anumit comportament este considerat normal sau anormal este influenţat de o mulţime de factori. Mediul înconjurător, anturajul determină în mare parte modul nostru de gândire. Fiecare cultură are anumite norme de conduită şi valori spirituale. Prin prisma culturii apusene, cineva care aude voci (halucinaţii auditive) pe care altul nu le aude va fi etichetat ca anormal. Într-o ţară ca Indonezia, acest fapt este privit ca un fenomen acceptat.
Deseori, este dificil să faci deosebire între un comportament normal şi unul „anormal“. Avem tendinţa să calificăm pe cineva drept nebun sau anormal de îndată ce comportamentul lui diferă de şablonul nostru. Prin aceasta îl separăm de noi (utilizând cuvinte jignitoare la adresa lui: nebun, scrântit, trăsnit, ţicnit), creând de fapt o imagine falsă a realităţii.
„Nebun de legat“
Iată câteva exemple: „Nebun de legat“, „Fereşte-te de el că te poate lovi“, „Nu ştii la ce te poţi aştepta de la ei, sunt iresponsabili“, „Nu-l lua în serios, fiindcă scoate numai nebunii din gură“, „Ce femeie isterică!“ şi lista poate continua, influenţând negativ gândurile şi sentimentele, atitudinea şi faptele noastre faţă de aceste persoane, de cele mai multe ori fragile şi sensibile, aflate în suferinţă şi care nu ştiu sau nu pot să ceară ajutor calificat.
Aceste prejudecăţi ne distanţează de anumite grupe de oameni sau îndepărtează pe nedrept anumite grupări sociale (de exemplu, şomerii tineri sunt denumiţi uneori şi pe nedrept „paraziţi sociali“).
Izolare
Comportamentul acestor pacienţi este privit de societate ca o anomalie, acest fapt ducând la izolare. Lui sau ei i se întoarce spatele. Sunt astfel izolaţi atât la figurat, cât mai ales la propriu, fiind îndepărtaţi din mijlocul societăţii şi închişi în unităţi psihiatrice.
Comportamentul maniacal, starea de confuzie, deznădejdea, teama, suferinţa, însingurarea şi atitudinea de rezervă ori dependenţă sunt doar câteva dintre reacţiile posibile în comportamentul lor.
Anturajul, familia, prietenii, personalul medical sau cel de îngijire au datoria să-i cunoască, să-i înţeleagă şi să-i ajute să le depăşească şi să revină la reacţii normale faţă de propria persoană şi faţă de cei din jur.
Dr. Mariana Păsărescu, medic primar sănătate publică şi management sanitar
