-1.5 C
Craiova
duminică, 26 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăSanatateLeac nou pentru osteoporoză

Leac nou pentru osteoporoză

Un nou medicament pentru osteoporoză a fost lansat zilele trecute pe piaţa farmaceutică din România. RisendrOS 35 mg este produs de Zentiva şi conţine ca ingredient activ risedronatul sodic, un bifosfonat din cea de-a treia generaţie. Studiile au arătat că risedronatul sodic este eficient în reducerea riscului de apariţie a fracturilor vertebrale şi ale articulaţiei şoldului, spre deosebire de medicamentele folosite până acum. Producătorul se laudă că efectele terapiei se resimt după un an, în comparaţie cu o perioadă mult mai lungă necesară altor substanţe active. Noul medicament este recomandat în tratamentul osteoporozei postmenopauză, este accesibil din punct de vedere financiar şi bine tolerat de pacienţi. Şi, nu în ultimul rând, se eliberează pe bază de prescripţie medicală, fiind deja inclus pe lista de medicamente compensate 50%.

La nivel mondial, osteoporoza atacă una din trei femei şi unul din opt bărbaţi cu vârsta peste 50 de ani. În şapte dintre cele mai industrializate ţări, 20% din femeile cu vârsta peste 50 de ani sunt afectate de osteoporoză, iar între 37 şi 50% au osteopenie. În Europa, aproximativ 179.000 de bărbaţi şi 611.000 de femei suferă în fiecare an de fractură de şold. În România, osteoporoza este încă o afecţiune invalidantă despre care majoritatea doamnelor ştiu foarte puţin. Cele mai multe femei nu sunt investigate pentru depistarea la timp a bolii, iar cele care sunt dignosticate neglijează tratamentul.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS