Ritmul cardiac normal

Inima a fost asemănată unui ceasornic datorită capacităţii sale unice de a avea o activitate contractilă ritmică intrinsecă. Această capacitate se datorează proprietăţii unor celule răspândite în muşchiul inimii de a genera impulsuri electrice periodice, care vor antrena contracţiile cardiace ritmice absolut necesare vieţii.
Ritmul obişnuit, fiziologic, (relativ) regulat al inimii unei persoane sănătoase poartă denumirea de „ritm sinusal“. Acesta e definit în mod clasic prin activitatea cardiacă ritmică, regulată, cu frecvenţa între 60-100 de bătăi pe minut; se pare însă că aceste limite de frecvenţă nu sunt tocmai corect alese: pe de o parte, sunt destul de mulţi indivizi sănătoşi a căror frecvenţă cardiacă este între 50-60 de bătăi pe minut, iar pe de altă parte, s-a constatat că frecvenţe cardiace permanente între 85-100 de bătăi pe minut nu sunt nici semnele, nici premisele unei sănătăţi cardiace depline. Prin urmare, potrivit ultimelor cercetări, ritmul cardiac normal ar trebui mai degrabă definit între 50-85 de bătăi pe minut.
Nici în privinţa regularităţii ritmului cardiac sinusal lucrurile nu stau atât de simplu: la o abordare superficială, bătăile inimii par regulate – şi în mare cam aşa stau lucrurile; însă, monitorizând mai atent activitatea (aparent) ritmică a inimii, cercetătorii au constatat o variabilitate semnificativă şi aproape permanentă a acesteia.
Astfel, frecvenţa bătăilor inimii poate fi modulată fiziologic în funcţie de necesităţile organismului, dar şi de eventualele stări patologice ale acestuia. De exemplu, în repaus, inima bate mai rar decât în timpul activităţii, fiind cea mai redusă în timpul somnului; dimpotrivă, activitatea fizică intensă sau emoţiile pot conduce la creşterea marcată a frecvenţei cardiace. Există desigur o multitudine de alte cauze care pot influenţa frecvenţa cardiacă şi variabilitatea sa: starea de hidratare a organismului, vârsta (la copii inima bate mai repede decât la adulţi), temperatura mediului, prezenţa senzaţiei de foame, oboseala etc.
Aritmia sinusală respiratorie este variaţia imperceptibilă a frecvenţei cardiace cauzată de respiraţie: în inspir inima bate mai repede decât în timpul expirului, dar variaţia e atât de mică încât nu poate fi evidenţiată decât prin înregistrarea cu mare fidelitate a activităţii cardiace. Această aritmie sinusală respiratorie absolut normală este considerată semn de sănătate cardiacă şi e mai evidentă la persoanele tinere şi sănătoase (la care poate fi uneori chiar sesizabilă clinic), reducându-se şi chiar dispărând odată cu apariţia unor boli de inimă sau cu răsunet cardiac.
Situaţiile în care inima bate mai rar decât 50-60 de bătăi pe minut poartă numele generic de bradicardii sau bradiaritmii. Cealaltă extremă este reprezentată de tahicardii sau tahiaritmii, caracterizate prin creşterea frecvenţei cardiace peste 90-100 de bătăi pe minut.
Ritmul cardiac sinusal poate fi uneori întrerupt de apariţia unor bătăi cardiace premature numite extrasistole. Persoanele sănătoase au în mod obişnuit câteva zeci sau sute de extrasistole zilnic, pe care majoritatea indivizilor nici nu le sesizează, ele nereprezentând, de obicei, semnul nici unei probleme cardiace semnificative – contrar atenţiei deosebite pe care le-o acordă pacienţii mai ipohondri.