Cancerul mamar reprezintă cea mai frecventă formă de cancer întâlnită la femei, cu o incidenţă în România de 7.929 de cazuri noi pe an şi o mortalitate de 3.101 decese anual.
Cancerul mamar este curabil dacă este diagnosticat la timp. De aceea, este foarte important ca orice femeie să cunoască semnele şi simptomele cancerului mamar, să înveţe să se automonitorizeze, şi, în cazul în care observă unele dintre aceste simptome, să se prezinte la medic cat mai repede, pentru un consult de specialitate. Făcând acest lucru la timp, se poate evita agravarea bolii, ceea ce creşte considerabil şansele de vindecare.
Campania de prevenţie a cancerului de sân
Cancerul mamar este curabil dacă este diagnosticat la timp. De aceea, este foarte important ca orice femeie să cunoască semnele şi simptomele cancerului şi să-şi facă controlul de specialitate anual. Ecografia mamară bilaterală este cea mai facilă şi accesibilă investigaţie de control. Este o procedură nedureroasă şi prezintă avantajul că nu iradiază.
Gral Medical susţine anual prevenţia cancerului la sân, iar în perioada 20 noiembrie – 31 decembrie 2013 se pot efectua promoţional ecografii mamare bilaterale şi interpretarea lor la doar 40 de lei. Prin intermediul cardului Favor se pot obţine suplimentar reduceri de până la 20% pentru alte investigaţii.
Campania se desfaşoara in Bucureşti, Ploieşti, Focşani, Piteşti şi Craiova.
Informaţii utile despre cancerul de sân
* apare la femei din ce în ce mai tinere;
* în ultimii ani, numărul deceselor a scăzut simţitor;
* apariţia unui nodul nu este un semn de cancer, dar trebuie investigat. Opt din zece noduli la sân sunt benigni;
* de cele mai multe ori, simptomele apar în stadiu destul de avansat al bolii;
* 70% dintre cazurile de cancer mamar sunt descoperite prin autoexaminare;
* femeile cu implant cu silicon nu sunt mai expuse riscului de cancer, dar trebuie să efectueze anual o mamografie pentru că este dificil de depistat o eventuală transformare a celulelor;
* cancerul mamar în stadiul 1 sau 2 recidivează în sub 10% din cazuri.