1.4 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAdeverință medicală nouă pentru intrarea în colectivitate

Adeverință medicală nouă pentru intrarea în colectivitate

Analizele cerute la înscrierea copiilor în grădinițe sau școli au fost înlocuite cu o adeverință medicală destul de stufoasă. Medicii de familie sunt cei care trebuie să consulte copiii și apoi să completeze documentul medical. Noua adeverință medicală pentru înscrierea în colectivitate este necesară doar pentru cei care intră într-un nou ciclu de învățământ.

Un ordin comun al Ministerului Sănă­tă­ții și Ministerului Educației și Cercetării Științifice a introdus un model unic de adeverință pentru înscrierea în colectivitate, care cuprinde cinci foi. Noile formulare ar fi trebuit prezentate unităților de învățământ până la 1 octombrie 2015.
Medicii de familie sunt cei care trebuie să consulte copiii. Noua adeverință este necesară la intrare în fiecare ciclu de învățământ, adică în grupa 0, clasa I, clasa a V-a și clasa a IX-a. Doctor Dalida Mosorescu, medic de familie, spune că au fost părinți sau elevi care, din lipsă de informare, au venit să ceară adeverințe chiar dacă nu aveau nevoie. „Sunt cinci foi de completat. În formular trebuie trecut numele, prenumele, dacă pacientul suferă de astm bronșic, otită și alte afecțiuni, greutatea, înălțimea. Copiilor mai mari de trei ani li se ia tensiunea. De asemenea, în aceste foi sunt făcute recomandări legate de activitatea fizică, de acuitate vizuală. Se face audiometrie și în aceste foi este cuprins și avizul epidemiologic cu mențiunea clinic sănătos, dar și fișa de vaccinări. În jur de 30 de minute durează completarea. Trebuie știut că numai pentru elevii care intră într-un nou ciclu școlar este necesar acest formular. Au fost situații în care conducerea grădinițelor și școlilor a cerut adeverință elevilor de la toate clasele. Am avut și copii de clasa a III-a și a X-a care m-au sunat să îmi spună că au nevoie. Ei nu trebuie puși pe drum degeaba“, a explicat medicul de familie Dalida Mosorescu.

Adeverința se eliberează doar în urma consultației

Ordinul nr. 1002 este cel care specifică exact ce are de făcut medicul de familie în acest sens. „Eu le-am făcut părinților copie după Ordinul nr. 1002 și am marcat partea unde este specificat ce trebuie să facă medicul de familie, astfel încât să se înțeleagă clar. În ordin este precizat ca, până la 1 octombrie, să se dea formularul, dar trebuie făcut cu cap și numai ca urmare a consultației copilului, nu completat din burtă. Majoritatea instituțiilor de învățământ s-au lămurit că aceste adeverințe vor fi completate în timp. Pe 4 septembrie a fost publicat ordinul în Monitorul Oficial și era exclus ca până la 1 octombrie toți copiii să fi dus adeverința la grădiniță sau la școală“, a adăugat Dalida Mosorescu.

„Ordinul aduce o clarificare legată de abuzul de analize“

Acest formular vine să aducă o clarificare legată de anumite analize care înainte se făceau abuziv. Formularul este însă destul de stufos și trebuie plătit de părinți. Acesta se eliberează gratuit doar dacă face parte din examenul de bilanț anual, însă acesta se face în luna în care fiecare copil este născut sau în cazul în care copilul este programat pentru una din cele 20 de consultații pe care medicul de familie are voie să le facă zilnic. În caz contrar, prețul este stabilit de fiecare medic. „Acest ordin aduce o clarificare legată de acel abuz de analize care erau obligatorii pentru intrarea în colectivitate. De exemplu, dacă o mămică îi făcea copilului un exudat nazal și descoperea stafilococ sau pneumococ se ducea la medicul de familie, la alt medic sau la farmacie și lua medicamente pentru copil, deși nu era cazul. Și așa a apărut rezistența la antibiotice. Vorbeam cu un asistent medical mai în vârstă care îmi spunea că înainte când făcea o penicilină ridica omul din moarte, acum facem doze mult mai mari și numai avem același rezultat. Ordinul scoate aceste analize și spune că doar atunci când este cazul medicul poate să le prescrie. Este un chestionar stufos. Poate ar fi trebuit să acordăm o mai mare încredere colegilor din medicina școlară. Eu să-i comunic antecedentele copilului, dacă are astm bronșic sau a avut epilepsie, iar el să-l consulte și să elibereze avizul. Dacă această consultație se face în timpul examenului de bilanț atunci poate să intre în plata per serviciu de la Casa de Asigurări și părinții să nu plătească, dar acest examen se face în luna în care copilul este născut“, a adăugat doctor Dumitra Gindrovel.
Dr. Carmen Dogaru, medic de familie, spune că a lucrat suplimentar ca să poată da noul tip de adeverință până acum tuturor copiilor care au solicitat: „Eu am avut foarte mulți copii. A trebuit să lucrez suplimentar. Am făcut un examen clinic general copilului. Mai trebuie știut că avizul epidemiologic pentru elevi se emite de către mediul de familie la întoarcerea din vacanţa şcolară. Acesta se dă acum și pentru școli pentru că înainte se cerea doar copiilor de la grădiniță“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS