Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova a primit fonduri 2,25 milioane de lei. După ani buni în care subfinanțarea a fost principala piedică a spitalului, Ministerul Transporturilor a decis alocarea resurselor necesare pentru achiziționarea aparaturii și reabilitarea unității.
Anul nou a venit cu vești bune pentru Spitalul Clinic Căi Ferate (CF) Craiova, într-un moment în care nimeni nu se mai aștepta. Ministerul Transporturilor a schimbat foaia și a alocat unității medicale craiovene 2,25 milioane de lei, după ce în urmă cu două săptămâni, dr. Grabriel Mogoș a demisionat din funcția de manager. Plimbat în ultimii ani între Ministerul Transporturilor și cel al Sănătății, Spitalul CF Craiova a supraviețuit doar din banii veniți în urma contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate. Din aceștia, abia s-a reușit plata salariilor angajaților. După memorii făcute de fosta conducere a spitalului și mai mulți medici, Ministerul Transporturilor și-a deschis buzunarele și pentru acest spital. „Sunt plăcut surprins să constat că problemele Spitalului Clinic Căi Ferate Craiova, aduse în prim-plan în urmă cu câteva zile domnului ministru Costescu, nu l-au lăsat pe acesta indiferent. S-a demonstrat că demisia mea din funcţia de manager, apărută din cauza subfinanţării din ultimii ani, dar, mai ales, a lipsei de comunicare şi a unui comportament lipsit de profesionalism al șefului de Serviciu medical şi domnului secretar de stat din Ministerul Transporturilor, care se ocupă de reţeaua Spitalelor Căi Ferate din ţară, nu a fost inutilă. Înainte cu o zi de a-mi depune demisia am trimis un memoriu semnat și de membrii sindicatului, în care au fost specificate toate problemele spitalului. Unii dintre salariați au trimis și ei alt memoriu în care semnalau problemele unității medicale. Și iată că, după atâtea demersuri, spitalul a primit finanțare“, a spus dr. Gabriel Mogoș, fostul manager al Spitalului Căi Ferate.
Banii merg, în mare parte, către aparatură
Cele 2,25 milioane de lei vor merge, în mare parte, către achiziționarea aparaturii necesare funcționării spitalului. Dotarea clinicilor cu aparatură modernă este principalul pas făcut către obținerea acreditării. Comisia de Acreditare urmează să ajungă aici în primăvara acestui an. „Mare parte din bani vor fi folosiți pentru achiziționarea aparaturii necesare pentru acreditarea spitalului de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), fostul CONAS. Comisia de Acreditare urmează să ajungă la noi pentru evaluare în primăvara acestui an. Este mare nevoie de aparatură în Clinica de Radiologie, tehnica necesară funcționării acestei clinici este destul de costisitoare. De asemenea, avem nevoie de aparatură și în laboratorul de analize al spitalului. Toate vor fi cumpărate din acești bani. Este un pas înainte, având în vedere că timp de 15 ani spitalul a fost subfinanțat“, a precizat dr. Radu Lucrețiu, managerul Spitalului Căi Ferate Craiova.
Altă parte din bani va merge către demararea studiilor de fezabilitate și proiectare pentru reabilitarea spitalului, mai exact pentru Clinicile de Chirurgie și Medicină Internă. „Aici este nevoie de reabilitare totală, de schimbarea instalațiilor electrice, a grupurilor sanitare și de renovarea saloanelor. Suma de bani o să vină integral, fiind aprobată pentru primul trimestru al acestui an“, a adăugat dr. Radu Lucrețiu.