Obezitatea poate să ucidă în multe feluri. Îți distruge sănătatea, încrederea în tine… Iana a simțit cum treptat le-a pierdut pe toate. Ajunsese să aibă 215 kilograme. Nu a conștientizat ce i se întâmplă. Nu avusese probleme cu greutatea până într-o zi, când viața i s-a dat peste cap. Un medic a anunțat-o că are cancer de col și că trebuie să i se facă histerectomie totală (intervenție chirurgicală care constă în scoaterea uterului împreună cu colul uterin din cavitatea abdominală -n.r.). Avea doar 27 de ani. Pentru că a suferit intervenția chirurgicală de tânără, trebuia să urmeze un tratament cu hormoni de substituție, dar nimeni nu i-a spus asta la timp. În lipsa tratamentului corect, organismul a început să reacționeze. Iana a început să acumuleze kilograme. Într-un an a ajuns de la 47 la 100 de kilograme. Și tot așa, până când acul cântarului a arătat 215. „Kilogramele au început să se adune, deși nu aveam o viață haotică. Pur și simplu mă îngrășam. Credeam că am undeva la 150 de kilograme. În noiembrie 2004 am făcut bronhopneumonie și am ajuns la spital. În acel moment m-au cântărit și am aflat care era adevărata mea greutate“, povestește Iana.
Fără menajamente, medicul i-a spus pe un ton care parcă a trezit-o la realitate: „Fetițo, tu ești bombă pe picioare! Ferească Dumnezeu de momentul în care ai să pocnești“. Vorbele medicului i-au rămas întipărite în minte. A început din acel moment lupta în fața morții. Pentru că era obeză, nimeni nu o angaja. Deci nu era asigurată medical. A trebuit să plătească tot. A încercat să aibă un stil de viață sănătos, dar pentru că nu avea bani nu și-a permis să mănânce tot timpul ce trebuie. În plus, la tot pasul se lovea de disprețul celor din jur. A făcut rost de bani și a vrut să meargă la o sală de sport. Nu mai putea să facă nici zece pași neînsoțită. Când a ajuns la sală, instructorul i-a tăiat tot elanul: „Cucoană, nu te vezi cât ești? Îmi rupi aparatele“. Și în Urgența spitalului a fost tratată la fel. „Am ajuns de câteva ori la Urgență. Și acolo se comportă urât. «Nu te așeza în pat că îl rupi», «Nu o pune acolo că se rupe scaunul cu ea», sunt vorbele pe care le-am auzit în spital de la cadrele medicale. Un om obez este pus la zid de cei din jur“, spune femeia.
Operația a costat 5.300 de euro
Iana a mers la medicul endocrinolog, unde i s-a spus clar că singura ei șansă este operația. Dar pentru asta trebuia să scoată mulți bani din buzunar. Din cauza obezității, Iana a ajuns să aibă și diabet, deplasare la coloană, tahicardie, colesterol mărit, ficatul era de patru ori mai mare decât ar fi trebuit, avea tensiunea arterială mare și în orice moment risca să facă infarct. „Am vrut să merg să mă operez într-un spital public. Statul îmi plătea zilele de spitalizare, iar eu trebuia să achit 2.300 de euro, capsele care se prind la stomac“. Medicul a anunțat-o însă că nu poate face intervenția în spitalul public pentru că masa de operație nu susține pacienți care au mai mult de 140 de kilograme. Așa că a făcut credit la bancă și a mers să facă operația la un spital privat. A plătit 5.300 de euro.
Două operații și multe ore de recuperare
Avea 37 de ani când s-a operat. După ce mai bine de zece ani a cărat greutatea a trei oameni, Iana a trecut prin momente grele după intervenția de micșorare a stomacului. „După operație, două luni nu m-am putut hidrata. Am ajuns la 177 de kilograme, dar au apărut complicațiile și medicul m-a operat din nou, în spital de stat de data aceasta. Atunci când m-au așezat pe masă își făceau cruce să nu se rupă cumva cu mine. Din cauză că organismul meu era foarte slăbit am făcut un infarct spinal și la 24 de ore după a doua operație nu am mai putut să îmi mișc picioarele“, spune femeia.
La cinci zile de la a doua operație a fost trimisă acasă cu două ambulanțe SMURD. Era paralizată de la brâu în jos și trebuia să facă recuperare. „Cu ajutorul unor fundații aveam posibilitatea ca acasă să vină un kinetoterapeut și un neurolog care să mă ajute să fac recuperare gratis. Pentru asta avem însă nevoie ca medicul meu de familie să întocmească o foaie prin care să pot solicita ajutorul fundației, eu fiind de data aceasta asigurată în sistemul de sănătate pentru că mi-am plătit singură contribuția. Medicul a refuzat să mă ajute. Avea foaia mea de externare știa prin ce am trecut, dar a refuzat. Mi-a zis să mă duc la spital. Am plătit un kinetoterapeut cu care am făcut recuperare patru luni. Am început să merg în cadru și încet, încet să pășesc din nou singură“, povestește Iana.
„Operația mi-a dat încă o șansă la viață“
La doi ani și jumătate de la ultima intervenție chirurgicală, Iana are 110 kilograme. Merge singură. E fericită că poate să se încalțe, să se îmbrace și să meargă neînsoțită. A scăpat de diabet, colesterol și nu mai are probleme cu ficatul. „Operația mi-a dat încă o șansă la viață. A trebuit să urmez un program alimentar. În primele două săptămâni de la operație ai voie doar lichide, apoi semilichide. Trebuie să reintroduci alimentele treptat. Dacă nu ai posibilități financiare să cumperi ce trebuie este foarte greu. Eu am avut o lipsă mare de vitamina B12 și D3. A fost una din cauzele care a dus la paralizia mea temporară, mi-a căzut și părul. De aceea, trebuie să consum multe proteine“, adaugă femeia.
„Cine ciugulește nu slăbește“
Diferența după operație constă în faptul că senzația de sațietate apare mult mai repede. Ca să fie motivată, pe toate ușile din casă a lipit hârtii pe care este scris dictonul după care trăiește acum: „Cine ciugulește nu slăbește“. Ar avea nevoie de o operație pentru îndepărtarea pielii în exces, dar nu are bani. „Am ajuns la 110 kilograme. Cu mult noroc aș putea ajunge la 85. Problema este surplusul de piele care cântărește cel puțin 20 de kilograme. Nu am cum să mă operez pentru că nu am bani, însă operația de micșorare a stomacului mi-a prelungit viața“, conchide Iana.
