3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePuține mame mai alăptează, copiii sunt îndopați cu lapte praf

Puține mame mai alăptează, copiii sunt îndopați cu lapte praf

Un sondaj realizat de Asociația „Alăptează“ arată motivele pentru care mămicile refuză alăptarea
Un sondaj realizat de Asociația „Alăptează“ arată motivele pentru care mămicile refuză alăptarea

Cu toate că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă alăptarea exclusivă a bebelușilor până în jurul vârstei de șase luni, în România doar 12,6% dintre copii sunt alăptaţi exclusiv în primele luni de viaţă. Astfel, conform studiului realizat de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului (IOMC), în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi UNICEF, în ceea ce privește rata alăptării, România se află pe un loc codaş la nivel european, la polul opus aflându-se țările nordice, cu o rată de peste 90%. În multe maternități, nou-născuții sunt hrăniți cu lapte praf încă din primele ore de viață, mamele fiind încurajate în acest sens chiar de unele cadre medicale.

Toată lumea știe că laptele de mamă este de neînlocuit, însă tot mai puține românce își alăptează copiii la sân. Statisticile arată că, în România, procentul sugarilor alăptați în primele două ore de la naștere este de numai 15%. Media europeană depășeşte 40%. În maternități, nou-născuții sunt hrăniți de cele mai multe ori cu lapte praf încă din primele ore de viață, asta pentru că unele cadre medicale le spun mamelor că nu au suficient lapte. Uneori, mămicile primesc chiar mostre gratuite cu lapte praf produs de diferite firme. Maria are 30 de ani și a născut în urmă cu trei zile. Medicul a sfătuit-o să își alăpteze la sân fetița pentru că laptele de mamă este cel mai bun. Nu la fel s-a întâmplat și în urmă cu doi ani, când a născut primul copil. „Am făcut cezariană atunci și nu am putut să alăptez de prima dată. I-au dat copilului biberonul cu lapte praf. Degeaba am încercat eu după aceea să îi dau sân că nu a mai vrut. În maternitate am văzut multe mame care nu vor să mai alăpteze. Pe de altă parte, unii medici îți spun că nu ai lapte sau că trebuie să te odihnești și dau copilului lapte praf, și după aceea te încurajează să îi dai în continuare“, povestește Maria.

„Se recomandă prea ușor laptele praf chiar de unele cadre medicale“

România se află pe un loc codaş la nivel european când vine vorba de numărul mămicilor care alăptează
România se află pe un loc codaş la nivel european când vine vorba de numărul mămicilor care alăptează

Hrănirea cu lapte praf s-a transformat din excepție în normalitate. Cauza principală a încetării timpurii a alăptării este lipsa informațiilor, dar și promovarea intensă a laptelui praf cu afișe puse în cabinetele unor medici sau în unele spitale. România este una dintre puținele țări europene în care nu există nici o lege care să reglementeze marketingul substituenților de lapte matern. „În mod normal, alimentaţia naturală (exclusivă la sân) se recomandă să fie iniţiată în prima oră de la naştere şi să fie exclusivă până la vârsta minimă de șase luni, fiind urmată de continuarea alăptării la cerere, alături de o alimentaţie complementară corespunzătoare până la vârsta de doi ani a sugarului sau mai mult. Din păcate, de cele mai multe ori, nu se întâmplă așa. Se recomandă mult prea ușor laptele praf chiar de unele cadre medicale. Pe de altă parte, mămicile din mediul rural, mai ales, le dau copiilor lapte de vacă pe motiv că laptele lor nu mai este bun. Nu este normal să dai lapte de vacă copilului măcar până la vârsta de un an. Din această cauză, mulți bebeluși ajung la medic cu hemoglobina scăzută și au nevoie de transfuzie“, a declarat un medic pediatru.

„Este nevoie de informare și conștientizare, mai ales în mediul rural“

Un studiu efectuat de organizația „Salvaţi Copiii“ arată că 95 de nou-născuţi ar putea fi salvaţi în fiecare oră, în întreaga lume, adică 830.000 de bebeluşi pe an, dacă mămicile ar alăpta imediat după naştere. Astfel, ar crește sistemul imunitar al bebelușilor, iar şansele de supravieţuire s-ar tripla. În România, mortalitatea infantilă este de peste două ori mai mare faţă de media europeană de 4,1 la mie, deşi în ultimele decenii numărul deceselor înregistrate la nivel naţional a scăzut semnificativ. Medicii pediatri spun că s-a ajuns aici pentru că la noi în țară, în maternităţile publice, nu există un program de suport postnatal adecvat, pentru mămici, care să încurajeze alăptarea. Moașele sunt cele care ar trebui să se ocupe de acest lucru, dar mai există foarte puține în sistem, mai exact 600, pentru aproximativ 180.000 de nașteri pe an. „Mamele au nevoie de susținere. Este nevoie de informare și conștientizare, mai ales în mediul rural. Din păcate, la noi nu se face așa ceva. Nu există campanii, așa cum ar fi normal“, a spus medicul pediatru.
Beneficii atât pentru mamă, cât și pentru copil

Alăptarea la sân are beneficii atât pentru copil, cât și pentru mamă. „Protejează copilul de infecţii microbiene, virotice şi fungice. Reduce riscul enterocolitei şi a retinopatiei la prematuri, riscul diabetului zaharat de tip I şi tip II, mai ales alăptarea exclusivă măcar șase luni. Copiii alăptați la sân au risc mai mic de obezitate. Laptele praf poat duce la declanșarea anumitor alergii, pe când laptele de mamă reduce riscul alergiei şi al astmului bronşic dacă alăptarea durează cel puţin patru luni. Pe mame, alăptatul le protejează împotriva cancerului de sân şi ovare şi osteoporozei postmenopauzale. De asemenea, duce la pierderea surplusului de grăsime câştigat în timpul sarcinii şi reduce riscul obezităţii pe termen lung“, a explicat medicul pediatru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS