Astăzi vom auzi din nou multe despre vaccinare: la Ministerul Sănătăţii are loc o dezbatere publică cu peste 150 de participanţi şi zeci de vorbitori înscrişi. Interesul în jurul acestui proiect este imens şi pe bună dreptate. Din păcate, dând dovadă de o stângăcie şocantă, ministrul Sănătăţii a decis declanşarea acestei dezbateri în plină criză de vaccin anti-rujeolă, adică exact epidemia care bântuie azi România. Practic, vom discuta despre obligaţiile părinţilor şi ale medicilor şi sancţiunile consecutive într-o perioada în care chiar autorităţile nu sunt capabile să-şi îndeplinească obligaţiile. Dacă pentru părinţi şi medici sunt prevăzute câteva sancţiuni, incapacitatea, indolenţa sau lenea autorităţilor nu sunt penalizate în niciun fel. Această este şi una din marile scăderi ale proiectului de lege.
Varianta proiectului ajuns în ianuarie 2017 pe masă actualului ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, conţinea un capitol întreg (capitolul 6) în care erau prevăzute sancţiuni pentru părinţi şi medici, dar şi pentru toată grămadă de instituţii şi comiţii însărcinate cu supravegherea aplicării legii (amenzi, etc). În proiectul aflat astăzi pe site-ul Ministerului Sănătăţii acest capitol a fost eliminat integral. Au rămas doar sancţiunile pentru părinţi: posibila dare în judecată pentru “rele tratamente”, situaţie în care sancţiunile vor depinde oricum de decizia instanţei judecătoreşti, prilej pentru procese răsunătoare şi un nou megafon oferit anti-vaxerilor. Şi interdicţia înscrierii la şcoală, care nu este tocmai o interdicţie dată fiind formularea vagă din proiectul de lege.
Şi aici tonul proiectului a fost mult îmblânzit faţă de variantele lui anterioare, circulate în perioada guvernelor precedente. Dacă atunci se preciza clar că înscrierea la şcoală/grădiniţă “se face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii“, astăzi condiţionalitatea a fost diluată în “la înscriere […] se solicită prezentarea documentelor”. Această formulare – “se solicită” – prin neclaritatea ei va mută o bună parte din chestiune tot în instanţa: bucuria avocaţilor şi a nebunilor. Şi dacă după ce un an întreg copilul nevaccinat a mers bine-merci la şcoală (proiectul de lege permite asta) părintele tot nu-l vaccinează? Ce se întâmplă? Ne întoarcem la acuză de rele tratamente, deci din nou în instanţa. Interesant că undeva în proiectul de lege a fost uitat nemodificat un articol care face referire la formă iniţială a legii, în care fără adeverinţă de vaccinare nu te puteai înscrie la şcoală.
Eliminarea totală a capitolului de sancţiuni va da naştere unor situaţii abracadabrante. Înainte, dacă părintele ar fi refuzat să semneze în scris că nu vrea să-şi vaccineze copilul, ar fi fost amendat. Conform actualului proiect, dacă părintele nu vrea vaccinare şi, în acelaşi timp, va refuză să semneze hârtia prin care admite că îşi asumă responsabilitatea refuzului, nu va păţi nimic. Însă conform proiectului de lege, dacă nu există o hârtie de refuz semnată, se consideră automat şi legal că părintele acceptă vaccinarea (“acordul prezumat” din lege). Este portiţă de scăpare ideală pentru anti-vaxeri care, fără să-şi dea seama, critică vocal un proiect care în fapt le oferă destule cai de scăpare. Cum spuneam: bucuria nebunilor şi a avocaţilor.
Suntem aşadar în faţă unui proiect care prevede clar că vaccinurile sunt obligatorii, dar nu conţine niciun fel de sancţiuni pentru autorităţile care nu asigura condiţiile necesare (disponibilitatea vaccinurilor, de exemplu), iar pe părinţii care vor refuză vaccinarea îi va trimite în sălile de judecată.
Printre punctele esenţiale menţinute în proiect: dreptul şcolilor de a-i trimite acasă pe copiii nevaccinati atunci când izbucnesc epidemii, măsură de sănătate publică foarte corectă. Şi sancţionarea medicilor „care transmit informaţii incorecte sau nedovedite ştiinţific”: aici au apărut câteva voci care au argumentat că medicină este o ştiinţă care avansează chiar prin contestarea doctrinei ştiinţifice a zilei şi, prin urmare, această prevedere este o formă de abuz şi blocare a avansului ştiinţelor medicale. Argumentul este integral fals: proiectul de lege sancţionează furnizarea către public de teorii conspiraţioniste; studiile ştiinţifice care apar în reviste de specialitate sunt cele prin care se confirmă/infirmă, în funcţie de dovezile aduse, ceea ce ştim despre o anumită boală. Abia după ce aceste studii sunt replicate şi de alţi cercetători ele sunt comunicate medicilor care, abia atunci, încep “transmiterea” informaţiilor pacienţilor.
Dacă şi dezbaterea de joi va fi deturnată de anti-vaccinistii prezenţi, cum s-a întâmplat până acum, vom fi în faţă unui nou eşec. Un eşec însă periculos pentru că va oferi un megafon puternic teoriilor conspiraţioniste. Dacă dezbaterea se va concentra pe discutarea obligativităţii vaccinării, atunci ea poate fi utilă, mai ales că proiectul de lege este perfectibil şi în alte puncte, nu doar în cele prezentate mai sus. O altă eliminare de neînţeles este cea a oferirii de stimulente părinţilor din zone defavorizate care-şi vaccinează copiii. Acordarea de vouchere/tichete cadou, care apărea în proiectul de lege iniţial, pentru a stimula vaccinarea în zonele sociale sărace are o eficientă dovedită (vezi un amplu studiu publicat aici).
Există şi alte intervenţii pozitive prin care s-a dovedit că poate fi crescută rată vaccinării. Transmiterea periodică de mesaje (prin sms sau email) de reamintire părintelui că trebuie să-şi vaccineze copilul a crescut vaccinarea cu 13% în comunitatea unde a fost aplicată. Vizite făcute de studenţii la medicină sau medici la domiciliul familiilor care ezită să-şi vaccineze copiii au la rându-le o eficientă dovedită în a creşte rată vaccinării. Asta desigur dacă vaccinurile sunt disponibile, ceea ce în România încă nu se întâmplă.
Acuzele de „nazism medical“ aduse acestui proiect de lege sunt nişte inepţii. Din acest punct de vedere, există în Europa alte 15 ţări cu legi ale vaccinării mai “naziste” decât proiectul românesc care are sancţiuni, în comparaţie cu cele din Franţa sau Italia de pildă, chiar blânde. Ce diferă între aceste 15 ţări este numărul de vaccinuri obligatorii: plecând de la un vaccin obligatoriu în Belgia, la trei în Franţa sau patru în Grecia, Italia, Polonia, etc. Care vaccinuri să fie obligatorii şi care doar recomandate? Da, acesta este un subiect de dezbatere mai mult decât valid şi necesar pentru România, cu profilul sau epidemiologic special care s-a modificat destul de semnificativ în ultimele decenii. Din păcate, şi risc această sinceritate prea directă, România nu este coaptă pentru o astfel de dezbatere: prea mult populism, prea mult neprofesionalism şi prea multă isterie au înconjurat şi înconjoară încă subiectul vaccinării.
Ar trebui să avem de ales între modelul francez, cu vaccinare obligatorie şi sancţiuni dure, sau modelul scandinav, unde vaccinarea nu este obligatorie dar campaniile de comunicare despre beneficiile vaccinării sunt puternice şi deştept croite. Actualul ministru al Sănătăţii pare să nu fi ales deocamdată niciuna dintre variante. Proiectul propus este un soi de şpriţ al vaccinării, nu e nici bată, nu e nici morcov. Sigur e că dacă acest proiect va deveni în Parlament lege fără să sufere modificări cel puţin în punctele amintite mai sus, el va oferi multă treaba avocaţilor.
Mai jos, câteva studii care dovedesc ştiinţific contrariul teoriilor conspiraţioniste. Pe www.desprevaccin.ro puteţi află mai multe despre programul de vaccinare din România.
Îngrijorarea că “se fac prea multe vaccinuri prea repede” este nejustificată după cum demonstrează un studiu ştiinţific recent care a observat peste 1000 de copii
Îngrijorarea că vaccinul anti-rujeolă (ROR) este dăunător este nejustificată după cum demonstrează numeroase studii ştiinţifice, cele mai masive observând 535544 copii şi 537303 copii născuţi de-a lungul unui deceniu
Îngrijorarea că thimerosalul din anumite vaccinuri ar cauza autism este nejustificată după cum demonstrează mai multe studii ştiinţifice, cel mai masiv observând 467000 de copii născuţi între 1990 şi 1996
