Un inamic care atacă pe ascuns atunci când te aștepți mai puțin. O boală care ucide prea mult în România, ţara din Uniunea Europeană cu cele mai multe cazuri noi de TBC pe an. Trei oameni mor zilnic la noi în țară din cauza tuberculozei. Oltenia este „campioană“ în Europa la TBC. O realitate cruntă care se traduce în pacienți chinuiți, nevoiți să facă din spital casă. Oameni zdrobiți de o boală de care în țările civilizate abia dacă se mai aude. În România nu avem programe de prevenție prin care cei care trăiesc cu bacilul să fie depistați la timp și tratați astfel încât să nu îi îmbolnăvească și pe alții. Suntem în linia întâi, fără apărare. Tratamentul pentru bolnavii de tuberculoză este usturător pentru buzunarul statului român și greu de suportat. Prin implicarea unor medici, dar și a celor care luptă neobosiți pentru viața bolnavilor, reprezentanții pacienților, în România au fost atrase fonduri din străinătate cu ajutorul cărora mulți bolnavi au fost tratați și redați societății. Pe paturile de spital din Oltenia sute de bolnavi așteaptă vindecarea. Medicii sunt mica lor speranță. Într-o serie de materiale, GdS va arăta realitatea din unitățile sanitare în care bolnavii de TBC sunt îngrijiți. Ce face statul, dar și ce putem schimba împreună, astfel încât Europa să nu ne mai arate cu degetul și să salvăm cât mai multe vieți sunt întrebări la care încercăm să găsim răspunsuri.
Un hol lung. Întunecat. De o parte și de alta, saloane. Unele au ușile crăpate și pe rostul mic zărești câte-un colț dintr-un cearșaf alb. Liniștea de mormânt e spartă din când în când de ciripitul unei vrăbii. Afară, pe băncuțele de lemn, stau ghemuiți câțiva pacienți îmbrăcați în pijamale. Este 3 mai și soarele și-a recăpătat, în sfârșit, puterea după o iarnă grea. Și Mircea speră ca într-o zi să își recapete forța și viața pe care boala șireată i le-a furat. Îl aud cum oftează. Își maschează însă oftatul cu palma la gură. Cu mâinile în poală, cu capul aplecat puțin pe umăr, privește nemișcat. O infirmieră scundă și cu părul prins atent în coadă îmi spune cu o voce moale, șoptită: „Stă de mult săracul la noi… E unul dintre cei mai vechi… Nici nu prea l-a mai vizitat nimeni. E păcat de el că e tânăr, dar boala asta nu te întreabă cine ești și ce lași în urmă. Mi se rupe sufletul de el“, îmi spune femeia, care își continuă drumul prin curtea spitalului cu un maldăr de lenjerie în brațe.
Aflu că Mircea suferă de tuberculoză multi drog rezistentă, adică forma cea mai gravă a bolii. De luni bune stă în Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, Dolj. O unitate medicală construită în perioada interbelică de medicul infecționist Charles Laugier, tocmai pentru că în regiune tuberculoza era o mare problemă. În spitalul flancat de dealuri erau pe vremea aceea adunați toți pacienții cu TBC din Oltenia. Anii au trecut, dar tuberculoza a rămas o mare problemă în regiune.
Oltenia este zona din Europa cu cei mai mulți bolnavi de TBC. Numai în anul 2015, 132 de olteni și-au găsit sfârșitul răpuși de această boală.
„Să vă ferească Dumnezeu!“
În Dolj, bolnavii de TBC sunt tratați în Spitalul „Victor Babeș“ din Craiova și în Spitalul din Leamna. Mircea știe cel mai bine cum e viața aici. „Să vă ferească Dumnezeu!“, sunt singurele cuvinte pe care le rostește de la distanță și face semn că mai mult nu vrea să spună. Anual, în jur de 100 de pacienți cu TBC se tratează la Spitalul din Leamna. Așezată pe un deal, unitatea medicală este locul unde mulți bolnavi și-au regăsit sănătatea, dar și unde mulți alții și-au găsit sfârșitul.
Numărul pacienților care ajung aici a crescut în ultimii ani. Pe holurile spitalului, managerul spune că se zbate să ofere măcar condiții decente, dar că e greu, și că totul se reduce la un singur cuvânt – subfinanțare. „Există un program național prin care se asigură medicamentele necesare pacienților, dar nu și investițiile, aparatură. Singura problemă este legată de subfinanțare, ne-am dori să primim mai mult prin contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), astfel încât să putem să facem investiții în infrastructură. Serviciile medicale sunt subevaluate cu mult sub nivelul european, tindem la standardele europene, dar este nevoie de investiții în medicație, materiale sanitare, echipamente medicale ca să ajungem acolo. Primim lunar de la CAS 700.000 de lei, bani din care acoperim salariile și o parte din utilități, materiale sanitare, cu o mică parte ne mai ajută și Consililui Județean“, explică dr. Marius Matei, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna.
Aparatul de radiologie, vechi de 12 ani
Printr-o ușă mică, undeva în spatele unității sanitare, intrăm în laboratorul de analize medicale. Managerul e mândru că au și la Leamna un laborator de analize acreditat. Intrăm și câteva asistente se miră cum să facă să fie totul aranjat. Ne arată care sunt aparatele care merg, dar și pe cele care au cedat și așteaptă să fie reparate. „Încercăm să cumpărăm kit-urile necesare pentru analizele țintite. Necesită costuri însă. O parte din ele le luăm din banii de la CAS, altele cu bani din programul național“, spune una dintre femeile care lucrează aici și care este aprobată de manager.
Radiografiile pulmonare, exterm de necesare pacienților, sunt făcute la Leamna pe un aparat de radiologie vechi de aproape 12 ani. E atins de rugină, dar încă funcționează. Pentru altul nu sunt bani, așa că medicii sunt nevoiți să facă mult din aproape nimic. „Avem nevoie de al doilea aparat de acest fel care să ne permită să facem radiografii extrase pe o imprimantă normală și să fie prezentate și trimise rapid medicilor din secție. Dar ne descurcăm cu ce avem…“, murmură managerul.
Se construiește o nouă secție pentru pacienții cu TBC rezistent
Autoritățile din sănătate știu care este situația la spitalul din comuna doljeană, în ce condiții sunt tratați pacienții aici și cât de lungă este lista necesităților. Este nevoie de o secție pentru pacienții care suferă de TBC multi drog rezistent. Vestea bună este că Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna a fost propus de Ministerul Sănătății pentru amenajarea unei clinici destinate îngrijirii pacienților cu tuberculoză rezistentă la tratament, investiția fiind estimată la 600.000 de euro.
Finanțarea acestor investiții, care trebuie să fie realizate până la finele anului 2017, va fi asigurată de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei, organism internațional înființat la inițiativa Organizației Națiunilor Unite, programele finanțate pentru țara noastră derulându-se prin intermediul Fundației Romanian Angel Appeal. „Secția urmează să se construiască în curtea spitalului, separat de actualul spațiu. O să aibă 20 de paturi, iar aici o să fie tratați pacienți din regiunea de sud-vest a țării. Acum ne aflăm în momentul obținerii autorizației de construcție. La sfârșitul lunii mai încep lucrările efectiv“, spune dr. Matei Marius, managerul spitalului în timp ce arată locul unde urmează să fie construită secția care pentru pacienții cu TBC rezistent ar putea fi locul care le poate reda sănătatea.
La doar 34 de ani, măcinată de tuberculoză
În Dolj, tuberculoza este o mare problemă de sănătate publică. O spun medicii, dar și cei care au suferit de această boală. Vorbim de o afecțiune care de mult nu își mai alege victimele doar din rândul celor săraci. Medicii spun că tuberculoza afectează tinerii, dar și copiii. „În Dolj, la 31 decembrie 2016 erau înregistrați 655 de bolnavi. În județ, anul trecut, au fost înregistrate 28 de cazuri de copii cu vârste între 0 și 14 ani diagnosticați cu TBC“, a spus dr. Victor Grecu, medic pneumolog în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase din Craiova și coordonator tehnic al Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al TBC în Dolj.
Maria este unul dintre craiovenii care au suferit de TBC. A fost victima unui stat neglijent, care nu gândește strategii și programe de prevenție și control al tuberculozei și care ne lasă pe toți descoperiți în fața bolii. Tânără, plină de entuziasm și cu o viață înainte. Așa a găsit-o boala pe Maria. Totul a început în 2014. Tânăra tușea din ce în ce mai rău și și-a făcut radiografie, iar diagnosticul a venit ca un trăsnet. A simțit că pământul îi fuge de sub picioare. La doar 34 de ani avea să primească o lovitură grea din partea vieții. O lovitură atât de puternică încât ar fi putut însemna sfârșitul, dar puternica olteancă nu a lăsat boala să o îngenuncheze. Nu a știut cum de boala a ales-o tocmai pe ea. Lucra într-o bancă, nici un coleg sau membru din familie nu avusese TBC. „Când am auzit de boală, deşi nu aveam habar cu ce se tratează, am început să plâng şi m-am închis foarte mult în mine, mai ales că toată lumea fuge de teama de a nu contacta boala“, își amintește femeia.
Maria lua zilnic 17 pastile şi făcea o injecţie îngrozitor de dureroasă
Nu era timp de stat și lupta a trebuit să înceapă. Maria a fost internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“ Craiova, unde a stat o lună. Boala nu s-a lăsat însă învinsă așa ușor. „După ce m-am externat din Craiova, am zis că voi merge pe schema de tratament care presupunea să iau medicamente doar trei zile pe săptămână. Din păcate, la sfârşitul lunii noiembrie am aflat că am TB multi drog rezistent. Atunci am fost internată la Institutul «Marius Nasta» din Bucureşti şi a trebuit să stau internată cinci luni, cu un tratament groaznic, considerat mai dificil decât cel al celor bolnavi de cancer“, povestește Maria.
Izolată și răpusă de boală, tânăra lua zilnic 17 pastile şi făcea o injecţie îngrozitor de dureroasă. Din cauza tratamentului a slăbit 12 kilograme. A învățat să facă din spital casă și din restul bolnavilor familie. A căzut însă în depresie când a aflat că la doar 35 de ani trebuie să fie pensionată pe caz de boală. Familia i-a dat puterea să meargă mai departe. „Tratamentul este oribil, apar dureri groaznice de oase, de picioare, cade părul, unii dintre colegii din spital au rămas fără auz din cauza injectabilului. Eu am slăbit 12 kilograme, aveam grețuri… Am suferit pentru că nu eram lângă ai mei de sărbători. Am avut şi depresie din cauza faptului că am aflat că la 35 de ani trebuie să fiu pensionată pe caz de boală timp de un an. Am avut însă parte de sprijin tot din partea familiei şi a medicului extraordinar dr. Grecu Victor din Craiova, care mi-a pus la dispoziţie un psiholog, timp de aproximativ un an, pentru a scăpa de depresie“, mărturisește acum craioveanca.
„Le spun din suflet celor bolnavi să lupte până la capăt“
Din cauza schemei de tratament foarte dură, mulți pacienți renunță înainte să fie vindecați. Maria este însă exemplul că tuberculoza poate fi învinsă, chiar și cea mai gravă formă a ei, cea rezistentă la multe antibiotice. Nu o să uite niciodată nopțile reci petrecute în spital, dar îi încurajează pe toți bolnavii de TBC să nu renunțe. „Viaţa în spital te schimbă mult, oamenii sunt dificili, unii părăsiţi de familii erau şi de opt luni acolo, furau tot ce apucau… Nopţile erau momentele în care stăteam, plângeam şi mă gândeam acasă… Toate s-au rezolvat cu bine și le spun din suflet celor bolnavi să lupte până la capăt pentru că vor deveni învingători şi viaţa de după tratament îşi va relua cursul normal“, sunt cuvintele unei supraviețuitoare.
„Statul ar trebui să asigure toate medicamentele de care este nevoie“
Maria a luptat cu boala, dar și cu sistemul. Așa cum fac toți bolnavii de TBC din țară. Tânăra spune că statul ar trebui să asigure toate medicamentele, să ofere condiții mai bune de internare, dar și alimentația potrivită în spitale. „Statul ar trebui, în primul rând, să asigure tratamentul gratuit, toate medicamentele de care este nevoie, să facă ceva pentru a îmbunătăţi mâncarea din spitale, mai ales că cei cu TBC trebuie să aibă o masă foarte bogată în proteine. În plus, ar trebui să pună la dispoziţie psihologi şi chiar grupuri de suport din partea asociaţiilor care se ocupă de TBC“, spune Maria.
Maria a învățat o lecție importantă, acum este voluntar
Din noiembrie, Maria s-a întors la muncă și este director economic într-o instituţie bancară, dar pentru că știe cât de greu este să fii pacient cu TBC a ales să fie voluntar și să sprijine bolnavii. Luptă acum împotriva stigmatizării și pentru dreptul la viață al acestor oameni. „Mulţi pacienţi sunt stigmatizaţi chiar şi de familii, de prieteni. În cazul meu nu a fost aşa, dar este foarte greu. Este dificil să vezi că nu mai eşti omul care erai, şi mă refer la puterea de a face anumite lucruri fizice, sport, urcare pe munte, să nu stai în ploaie restul vieţii, să nu stai în frig, să nu faci duș cu apă fierbinte, dar cel mai greu este să vezi că eşti oarecum neputincios în unele lucruri pe care înainte le făceai cu plăcere. Pe mine boala m-a făcut să devin un om mai bun, mai calm şi încerc cât mai mult să îi ajut pe cei din jurul meu dacă au nevoie“, încheie Maria. Ea este exemplul că pacientul poate învinge boala.
