2.8 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatate400 de nașteri într-o lună la Spitalul „Filantropia“ Craiova

400 de nașteri într-o lună la Spitalul „Filantropia“ Craiova

În luna mai, 400 de mame și-au adus pe lume copiii în Maternitatea Spitalului „Filantropia“ (Foto: Lucian Anghel)
În luna mai, 400 de mame și-au adus pe lume copiii în Maternitatea Spitalului „Filantropia“ (Foto: Lucian Anghel)

Aproape 400 de copii au văzut lumina zilei în Maternitatea Spitalului „Filantropia“ din Craiova luna trecută.
Săptămâna trecută, aici erau 87 de micuți, dintre care 36 de prematuri. În ultima perioadă, numărul de nașteri de la Spitalul „Filantropia“ s-a dublat. Începând cu 1 mai, blocul operator din cadrul Maternității Spitalului Județean de Urgență Craiova a fost închis pentru renovare, astfel că toate nașterile s-au mutat la Spitalul Nr. 2.

Are doar 660 de grame și se luptă să trăiască. Stă într-unul din incubatoarele Secției de Neonatologie de la Spitalul „Filantropia“ Craiova. O doctoriță îl monitorizează atent. Zâmbește și ne spune că micuțul o să trăiască cu puțin noroc. Stă conectat la aparate și îi sunt injectate tot felul de substanțe care să îl ajute. Ca el, copii născuți prematur, mai sunt în spital încă 35. Mămicile intră, rând pe rând, să îi vadă. În Secția de Neonatologie e liniște. Cadrele medicale vorbesc în șoaptă. Din când în când se mai aude câte un plânset de bebeluș. Copiii prematuri vin pe lume fără prea multe șanse. Viața lor depinde de profesionalismul medicilor, dar și de aparatura din clinică. Medicii nu se plâng, au opt incubatoare performante, dar finanțarea pe care o primesc este la limită.

„Ne descurcăm destul de greu“

În ultima perioadă, numărul de nașteri de la Spitalul „Filantropia“ s-a dublat. Unitatea medicală are însă nevoie de finanțare pe măsură. (Foto: Lucian Anghel)
În ultima perioadă, numărul de nașteri de la Spitalul „Filantropia“ s-a dublat. Unitatea medicală are însă nevoie de finanțare pe măsură. (Foto: Lucian Anghel)

De la începutul lunii și până acum, aici s-au născut 280 de copii. De când blocul operator din cadrul Maternității Spitalului Județean de Urgență Craiova a fost închis temporar pentru renovare, numărul nașterilor aproape s-a dublat la Spitalul Nr. 2.
„Acum sunt 87 de copii, dintre care 36 prematuri. Ne descurcăm destul de greu. Numărul nașterilor aproape s-a dublat. Aveam, în medie, 180-200 de nașteri lunar, acum avem aproape 400. Am făcut protocoale și la nivel de spital, și la nivel de Direcție de Sănătate Publică, pentru a fluidiza accesul pacientelor. Practic, în prezent, Spitalul «Filantropia» funcționează doar ca Maternitate. Nu mai primim altă patologie genitală sau monitorizare de sarcină. Toate cazurile sunt trimise la Spitalul Județean și, în momentul în care se impune, nașterea se mută la la noi. Ne-am organizat și pe ambele etaje la noi se primesc femeile care nasc“, spune dr. Lorena Dijmărescu, directorul medical al Spitalului Municipal „Filantropia“.
„Colaborăm și cu medicii de la Spitalul Județean“

Volumul de muncă este acum foarte mare în Maternitatea Spitalului „Filantropia“. De aceea, numărul gărzilor a fost dublat cu medicii rezidenți din anii terminali. „Colaborăm și cu medicii de la Spitalul Județean și dacă avem nevoie de informații medicale legate de pacientele care vin la noi discutăm, le solicităm ajutorul. Au fost medici de acolo care au participat la nașteri. Uneori sunt situații speciale și este important să fie și medicul care a urmărit sarcina în momentul în care femeia vine să aducă pe lume copilul la noi în spital. Există un protocol de colaborare și în momentul în care garda îi solicită, ei vin și iau parte la actul nașterii“, explică dr. Lorena Dijmărescu.
„Secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți nu primește bani de la stat“

Finanțarea pe care Spitalul „Filantropia“ o primește pentru Maternitate este la limita supraviețuirii. Pentru copiii prematuri care petrec o perioadă destul de lungă în Secția de Neonatologie, cheltuielile sunt foarte mari. Doar pentru un singur prematur se cheltuiesc zilnic aproape 5.000 de lei. Secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți nu primește deloc finanțare pentru că programele prin care aceste secții primeau bani au fost întrerupte. „Probleme sunt cu copiii prematuri. Noi înainte, fiind maternitate de grad inferior maternității de la Spitalul Județean, nu primeam copiii sub un kilogram și jumătate. În condițiile actuale, îi primim aici. Aparatura necesară există pentru că Secția de Neonatologie a fost echipată în ultimul timp. Am avut nevoie de puține lucruri pe care le-am luat de la Spitalul Județean, însă, în Neonatologie, cheltuielile sunt foarte mari. Secția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți nu primește bani de la stat. Existau niște programe care nu mai funcționează, nu știm de ce, pur și simplu au fost întrerupte. Acum nu primim nici un ban, luăm din alte secții și acoperim cheltuielile și aici“, explică directorul medical al Spitalului Municipal „Filantropia“.
„Au fost zile în care am avut 115 copii în spital“

În Secția de Neonatologie s-a dublat numărul de ture. Asistentele și-au schimbat contractele pe perioadă temporară pentru a suplini deficitul de personal creat prin numărul mare de copii. „Practic, am dublat numărul de ture. Acum avem cinci medici titulari și doi cu contrat cu gărzi în Neonatologie. Au fost zile în care am avut 115 copii în spital. O mare parte din nașteri sunt fără probleme și externarea se poate face în condiții de siguranță la trei zile. În principiu, mămicile nu trebuie să cumpere nimic. Sunt doar situații de criză, într-o zi în care volumul de muncă este foarte mare, materialele sanitare se epuizează și poate sunt mici disfuncționalități“, spune dr. Lorena Dijmărescu.
Pentru că numărul pacientelor și al aparținătorilor care ajung în Spitalul Nr. 2 a crescut foarte mult, conducerea unității medicale a restricționat accesul în spital pentru a reduce incidentele și infecțiile intraspitalicești. „Cerem aparținătorilor să înțeleagă că nu se poate intra oricând și oricum în spital. Trebuie să respectăm niște reguli de siguranță. Când vin aparținători cu ținută de stradă, riscul de infecții este destul de mare“, conchide dr. Lorena Dijmărescu, directorul medical al Spitalului Municipal „Filantropia“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS