Carne, grăsimi, maioneză, brânzeturi, alcool și multe dulciuri nu lasă semne doar pe cântar, ci vin la pachet cu constipație, glicemie crescută, disconfort biliar, cu apariția sau agravarea unei probleme frecvente de sănătate: hemoroizii. Dilatarea venelor de la nivel anal poate îmbrăca forme mai ușoare sau mai complicate, în funcție de stilul de viață și de greșelile pe care le fac persoanele care suferă de hemoroizi. Cinci situații cu potențial periculos sunt evidențiate de medicul primar chirurg Dan Andronesi (foto), care diagnostichează și tratează cu succes pacienți cu hemoroizi.
1. Excesul de grăsimi și proteine animale și neglijarea introducerii fibrelor în alimentație. Aceasta este o situație frecvent întâlnită în perioada de iarnă, când mesele abundă în preparate hipercalorice, iar legumele și fructele autohtone sunt în cantitate mai mică pe piață. „Fibrele alimentare sunt cele care stimulează peristaltica și ne fac să avem un tranzit intestinal bun și un scaun normal. Dacă nu se consumă fibrele alimentare din legume, fructe și cereale, nu se stimulează peristaltica colonică, iar scaunul nu este sănătos. Dacă acesta se elimină cu greutate și există constipație pe termen lung, această situație poate duce la apariția unor complicații sau avansarea hemoroizilor. Complicațiile pot fi fisura anală sau tromboza hemoroidală“, avertizează medicul Dan Andronesi.
2. Neglijarea îndelungată a simptomelor hemoroizilor, precum durerea, sângerarea, mâncărimile. „Pacienții ajung de multe ori târziu la medic, iar motivele sunt multiple: mulți pacienți sunt de multe ori pudici, crezând că sunt singurii cu astfel de probleme. În plus, speră că este vorba despre probleme ușoare, care se pot rezolva cu o cremă. Hemoroizii și alte probleme perianale se pot confunda cu boli grave, precum cancerul, afecțiunile ulcerohemoragice la nivelul rectului, abcesele dureroase (dacă nu acționăm în timp util, pot da septicemie)“, completează expertul.
3. Deshidratarea. Există multe persoane care nu consumă doi litri de lichide pe zi. Mai mult, exagerează în privința sării, iar consecințele pot fi constipația prelungită și, implicit, apariția hemoroizilor. „Hidratarea este foarte importantă pentru că apa este mediul în care se desfășoară toate procesele din organism. Dacă nu consumăm suficiente lichide, vom avea o urină concentrată, scaun tare, iar defecația va fi foarte grea și ajungem la constipație“, descrie medicul Dan Andronesi impactul deshidratării asupra organismului.
4. Consumul de condimente iuți și folosirea laxativelor. Mâncărurile picante sunt preferatele multor români, iar ardeiul iute nu lipsește de lângă ciorbă. Pe termen lung, excesul de alimente iuți poate genera apariția hemoroizilor. În plus, orice episod de constipație tratat cu laxative poate genera probleme anale. „Consumul excesiv și pe termen lung de condimente iuți, precum ardeiul iute, duce la apariția unor modificări importante la nivelul canalului anal, agravează și stimulează evoluția hemoroizilor, ajungând în stadii avansate, sau inflamează, cu apariția de tromboflebite, tromboze și alte afecțiuni. Laxativele și purgativele sunt destul de periculoase: există substanțe care produc ușor diaree și mulți pacienți trec de la constipație la diaree. Aceste substanțe produc o iritație la nivelul mucoasei colonului, care este la fel de periculoasă. Nici diareea nu este bună, pentru că aceste scaune sunt acide sau bazice și irită anusul, cu modificări ale mucoasei anale. Pot apărea fisuri, decompensări ale hemoroizilor prezenți și, astfel, apar complicațiile“, spune specialistul.
5. Aplicarea cremelor și unguentelor în speranța vindecării hemoroizilor. Aceasta este o situație frecvent întâlnită de către medicii care sfătuiesc pacienții să nu amâne vizita la proctolog, cel care va stabili tratamentul personalizat pentru hemoroizi. „Aplicarea cremelor fără ca pacientul să fie consultat de proctolog este periculoasă. Nu există până la ora actuală o substanță activă care să facă să dispară niște vene dilatate așa încât cremele nu au efectul pe care pacienții și l-ar dori. Cremele ameliorează temporar simptomele, dar hemoroizii ajung la stadii din ce în ce mai avansate și necesită un tratament mai complicat“, spune medicul Dan Andronesi.