Carnea de pește este o sursă excelentă de acizi grași esențiali omega-3 și omega-6, proteine, vitamine (A, B12, D, E) și minerale (potasiu, fier, iod, fosfor, seleniu). Cantitățile în care aceste substanțe minerale și nutritive se găsesc în pește diferă în funcție de tipului peștelui.
Majoritatea experţilor în nutriţie recomandă consumul de pește cam de 2-3 ori pe săptămână, întrucât avantajele consumului sunt mai mari decât dezavantajele. Printre speciile de peşti pe lista celor pro consum şi cu un conţinut scăzut de mercur se numără somonul, heringul, sardinele, calcanul, codul.
Peştele ajută la dezvoltarea corectă a creierului
Aportul adecvat de DHA, un tip de omega-3 găsit aproape exclusiv în peşte, este asociat cu dezvoltarea corectă a creierului şi ochilor la copii. Un studiu din 2016 publicat în Jurnalul American de Epidemiologie a sugerat faptul că mamele cu un aport mai mare de peşte gras (în jur de 2 până la 3 porţii pe săptămână) aveau mai multe şanse de a avea copii cu scoruri IQ mai mari şi tot în acest studiu s-a menţionat, de asemenea, faptul că micuţii au avut un risc mai mic de a fi diagnosticaţi cu autism. Deficienţele DHA din timpul sarcinii şi primele câteva luni ale vieţii sunt, de asemenea, legate de inteligenţa mai scăzută şi de vederea mai slabă.
Previne anemia
Carnea de pește conține fier, o substanță minerală care contribuie la prevenirea și combaterea anemiei. De unul singur, peștele nu ar putea avea o acțiune optimă asupra acestei afecțiuni, motiv pentru care este recomandat să consumați și alte alimente care conțin fier.
Benefic pentru sănătatea ochilor
Persoanele care suferă de tulburări de vedere, precum degenerarea maculară, trebuie să consume pește gras de cel puțin două ori pe săptămână pentru a preveni agravarea acestei maladii, aflăm dintr-un studiu publicat în British Journal of Ophthalmology.
Reduce riscul de cancer
Consumul regulat de carne de pește poate reduce cu până la 50% riscul de cancer, datorită acizilor grași esențiali omega-3. Printre tipurile de cancer care pot fi prevenite datorită consumului de pește se numără cancerul ovarian, cancerul mamar, cancerul de prostată, cancerul esofagian, cancerul de colon și cancerul oral.
Ajută sănătatea oaselor
Un consum regulat de pește contribuie la prevenirea osteoporozei, datorită vitaminei D. Carența de vitamina D afectează în special sănătatea oaselor, întrucât asimilarea calciului nu se mai face în mod corespunzător. Un adult are nevoie zilnic de 600 UI (unități internaționale) de vitamina D.
Organismul uman este capabil să producă în mod natural această vitamină liposolubilă, însă pentru ca procesul de sinteză să fie declanșat este nevoie de razele soarelui. Cum nu întotdeauna aveți ocazia să vă expuneți pielea la soare, este nevoie să vă luați doza de vitamina D din alimentație. Sunt destul de puține alimente care conțin vitamina D, printre acestea numărându-se și peștele.