3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCum reglezi nivelul colesterolului?

Cum reglezi nivelul colesterolului?

Cercetările au arătat că nucile şi migdalele, în special, sunt benefice în lupta cu nivelul ridicat de colesterol rău în organism

Cea mai eficientă metodă de a ţine la distanţă bolile de inimă şi atacul cerebral este să ţinem sub control nivelul de colesterol din organism, acest bau-bau al sănătăţii şi o problemă despre care se discută intens în mediile de cercetare în domeniul sănătăţii în ultima vreme. Deşi există medicamente care ţintesc reducerea nivelului de colesterol din corp, acestea prezintă frecvent şi efecte adverse destul de neplăcute, drept urmare ar trebui abordată o terapie mai puţin agresivă, dar care totuşi are acelaşi efect.

În cazul în care analizele de sânge îţi arată că nivelul de colesterol nu este în parametri optimi, reglarea lui poate fi mai uşoară decât crezi. Câteva schimbări banale în stilul de viaţă şi, dacă medicul decide, un tratament medicamentos de specialitate, te pot scăpa de această problemă în circa șase săptămâni. Iată cum să reduci colesterolul rapid, de dragul inimii tale!

Pune-te în mişcare

Înainte să arunci maioneza din frigider, află că oamenii de ştiinţă au descoperit că exerciţiile fizice reduc considerabil riscul dezvoltării afecţiunilor inimii, prin reducerea nivelului de colesterol rău şi creşterea celui bun (HDL). Mişcarea de tip cardio (jogging-ul, alergarea pe banda sau aerobicul) şi ridicarea de greutăţi timp de o lună pot duce la scăderea LDL-ului cu 5% şi diminuarea nivelului de trigliceride.

Gustă zilnic puţin alcool de calitate

Consumul moderat de alcool poate să crească nivelul colesterolului bun cu 10%. Chiar dacă recomandările specialiştilor spun să bei un pahar pe zi, sunt suficiente doar câteva grame dacă nu eşti obişnuită cu băuturile etilice.

Bea ceai verde

Un studiu efectuat pe cobai de laborator şi subiecţi umani a demonstrat că ceaiul verde furnizează anumiţi compuşi eficienţi în reducerea colesterolului LDL şi creşterea celui de tip HDL.

Mănâncă nuci

Alte cercetări au arătat că nucile şi migdalele, în special, sunt benefice în lupta cu nivelul ridicat de colesterol rău în organism.

Uleiul de peşte

Suplimentele cu ulei de peşte din farmacii provin de la peşti precum somonul ori macroul, adică exact acele sortimente de peşte care au cel mai mare conţinut de acizi graşi Omega 3. Însă, este recomandat consumul de peşte în starea sa naturală, de minimum două-trei ori pe săptămână.
Aportul de Omega 3 este extrem de important deoarece poate preveni nivelul crescut de inflamaţie, prin eliberarea anumitor substanţe care pot împiedica acest proces. În plus, uleiul de peşte creşte nivelul de colesterol HDL, ceea ce scade riscul de boli cardiovasculare. Suplimentele cu ulei de peşte pot, de asemenea, să reducă numărul trigliceridelor şi fibrogenului, îmbunătătăţind astfel funcţia arterială şi pe cea endotelială. Doza zilnică recomandată de ulei de peşte este de 1.000-2.000 miligrame pe zi, de preferat din surse naturale, însă nu sunt de refuzat nici suplimentele alimentare. De menţionat că necesarul de ulei de peşte diferă de la persoană la persoană, deci cel mai indicat este consultul medicului înainte de administrarea suplimentelor alimentare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS