0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePrevenirea infectărilor cauzate de înţepăturile de ţânţari

Prevenirea infectărilor cauzate de înţepăturile de ţânţari

Ministerul Sănătății (MS) cere autorităţilor locale să intensifice dezinsecţia în localităţi. Populaţia trebuie să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea infectărilor cu virusul West Nile, transmis prin înţepăturile de ţânţari, este recomandarea Ministerului Sănătăţii.

În România au fost semnalate 43 de specii de ţânţari, potrivit Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Principalele măsuri de protecţie recomandate sunt:

  • evitarea expunerii la ţânţari, îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;
  • utilizarea substanţelor repelente de ţanţari;
  • montarea de plase la ferestrele locuintelor pentru a impiedica patrunderea tantarilor;
  • limitarea deplasarilor zonelor cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.)
  • asigurarea măsurilor de desecare a băltirilor de apă din jurul gospodăriilor;
  • îndepărtarea recipientelor/obiectelor care favorizeaza acumularea apei și a gunoiului menajer.

Simptomele infectării cu virusul West Nile

Aproximativ 80% din persoanele infectate cu virusul West Nile nu prezintă simptome. Semnele şi simptomele infectării sunt următoarele: febră, durere de cap intensă, dureri musculare, vărsături şi erupţii cutanate. În cazul apariţiei acestor simptome trebuie să vă prezentaţi la cel mai apropiat cabinet medical.
În cazurile severe, care afectează cel mai frecvent persoanele peste 60 de ani cu afecţiuni cronice (cancer, diabet, hipertensiune, boala renală cronică), pot apărea şi alte simptome. Printre acestea se numără: rigiditate a gâtului, sensibilitate crescută la lumină, convulsii, frisoane, oboseală cronică, slăbiciune musculară.

Supravegherea privind infecţia cu virusul West Nile a debutat încă din luna iunie şi până în momentul de faţă nu au fost raportate cazuri în ţara noastră.

În ceea ce priveşte alte boli transmise prin intermediul ţânţarilor precizăm că cele câteva cazuri de malarie înregistrate în fiecare an sunt cazuri izolate. Acestea u fost depistate la persoane care au călătorit sau provin din zone în care există malarie. Infecţia cu virus West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepătura de ţânţar şi nu există cazuri de malarie cu transmitere secundară prin intermediul ţânţarilor.
Nu există vaccin sau tratament antiviral specific pentru infecţia cu virus West Nile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS