2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVenin de albine: proprietăţi şi beneficii

Venin de albine: proprietăţi şi beneficii

Veninul de albine este un lichid incolor, acid, excretat de albine în momentul în care se simt ameninţate. Veninul a capătat popularitate în ultima vreme datorită presupuselor beneficii pe care le are asupra sănătăţii şi frumuseţii. Practicanţii apifitoterapiei susţin că veninul de albine are proprietăţi medicinale ce pot ameliora sau preveni anumite afecţiuni, unele dintre ele chiar grave. În prezent, veninul de albine este folosit ca ingredient de bază în extracte, suplimente, creme sau serumuri. Acest venin poate fi administrat şi injectabil, asta numai în centrele specializate, potrivit csid.
Unele substanţe din veninul de albine, cum ar fi melitina şi apamina, ar putea avea efecte antiinflamatorii. Alte efecte sunt cele antibacteriene, analgezice şi chiar anticancerigene, susţin cei care practică apifitoterapia. Astfel de efecte ar putea fi benefice pentru persoanele care se confruntă cu boli cronice, aşa cum este artrita sau lupusul.

De asemenea, veninul de albine conţine enzime, zaharuri, minerale şi aminoacizi care ar putea susţine întărirea sistemului imunitar. Astfel riscul bolii va scădea.

Totuşi, aceste presupuse efecte benefice nu sunt suficient studiate, aşa că astfel de beneficii trebuie privite cu rezervă, cel puţin până la confirmarea lor prin studii de amploare.

Iată care sunt potenţialele beneficii ale veninului de albine, dar şi posibilele reacţii adverse ale acestuia!

Beneficii venin de albine

Chiar dacă nu toate potenţialele beneficii ale veninului de albine sunt susţinute de ştiinţă, studiile preliminare, realizate în special pe animale de laborator, indică efecte pozitive încurajatoare. Iată câteva dintre acestea!

Veninul de albine are proprietăţi antiinflamatoare

Mulţi compuşi din veninul de albine au potenţial antiinflamator, arată studiile, în special melitina, principala substanţă conţinută de acest lichid. De altfel, melitina din veninul de albine este cea care cauzează mâncărime şi durere atunci când suntem înţepaţi de această insectă. Totuşi, cercetările arată că melitina administrată în doze mici poate reduce activitatea merkerilor inflamatori din organism, precum interleukina 1 beta şi factorul de necroză tumorală TNF-alfa.

Veninul de albine poate ameliora simptomele artritei

Proprietăţile antiinflamatoare ale veninul de albine s-au dovedit eficiente în controlarea simptomelor specifice artritei reumatoide, o boală cronică ce se manifestă prin dureri puternice la nivelul articulaţiilor.

Un studiu desfăşurat pe parcursul a 8 săptămâni a evaluat starea de sănătate a 120 de persoane diagnosticate cu artrită. Experimentul a constat în înţeparea acestora de către albine de 5 până la 15 ori pe zi. Acestă metodă nu este una plăcută. Subiecţii au observat că, pe parcursul studiului, durerile articulare se diminuau. Cercetătorii au concluzionat că efectele benefice ale veninului de albine sunt similare celor obţinute în cazul administrării unor medicamente specifice pentru tratamentul artritei, precum metrorexatul sau celecoxibul.

Veninul de albine, proprietăţi antirid şi antiacneice

Numeroase produse cosmetice destinate ameliorării ridurilor conţin venin de albine, despre care studiile au descoperit că poate avea un efect benefic în acest sens. Acest ingredient-minune se presupune că reduce inflamaţia la nivelul ţesuturilor, încetinind astfel procesul de îmbătrânire celulară.

O altă cercetare a arătat că veninul de albine poate ameliora acneea, datorită efectelor antibacteriene şi antiinflamatoare. Compuşii din veninul de albine pot distruge bacteria care cauzează acneea, Propionibacterium acnes.

Veninul de albine întăreşte sistemul imunitar

Savanţii au descoperit că veninul de albine ar putea avea un efect benefic şi asupra imunităţii. Studiile pe animale de laborator arată că terapia cu venin de albine reduce riscul unor boli autoimune. Aceste boli sunt lupusul, astmul sau encefalomielita.

Deşi cercetările sunt limitate, veninul de albine s-ar putea dovedi benefic şi în ameliorarea tulburărilor neurologice, aşa cum este boala Alzheimer, a durerilor cronice de spate sau a simptomelor bolii Lyme.

Viacsid

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS