Hernia este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate care impune intervenție chirurgicală. Herniile afectează aproximativ 27 la sută dintre bărbați și 3 la sută dintre femei și pot fi de mai multe tipuri. Vorbim de hernii inghinale, ombilicale, epigastrice, femurale sau incizionale.
Cele mai frecvente hernii sunt cele inghinale, care presupun ieșirea unui organ din cavitatea abdominală, printr-un punct slab de la nivelul peretelui abdominal din regiunea inghinală.
„Herniile inghinale sunt mai frecvente la bărbați, pentru că ei au testicule care coboară din cavitatea abdominală printr-un orificiu din peretele abdominal. Herniile femurale sunt mai frecvente la femei. La persoanele cu obezitate, sunt mai dificile pentru că presiunea abdominală e mai mare tocmai prin excesul ponderal din abdomen. Şi sportivii suferă de hernii pentru că fac efort fizic în care contractă musculatura abdominală. Există și la gravide hernii. Deci toate lucrurile care cresc presiunea abdominală predispun la apariția herniilor”, spune medicul primar chirurg Ștefan Tucă.
„Herniile nu au o rezolvare de la sine“
Herniile pot apărea și la persoane care fac efort fizic la serviciu, dar și în cazul celor cu un țesut conjuctiv mai slab. Acest tip de țesut predispune la hernii, hemoroizi și varice. În plus, herniile incizionale pot apărea și după o intervenție din sfera colonului, care a impus o incizie mare. În orice situație, vizita cât mai devreme la medic înseamnă o rezolvare rapidă, cu riscuri mici. „În principiu, herniile nu au o rezolvare de la sine. Ele vor crește tot timpul în dimensiuni şi vor deveni din ce în ce mai voluminoase. O mare parte din conținutul abdomenului va avea tendința să iasă în afara peretelui abdominal. Având în vedere că această ieșire se face printr-un orificiu relativ strâmt, ele se vor încarcera. Practic, vor realiza niște aderențe între sacul de hernie și organul herniat, iar de la încarcerare până la strangulare este foarte puțin”, explică doctorul Ștefan Tucă.
Când e bine să vă adresaţi medicului
Strangularea unei hernii se poate complica inclusiv cu ocluzie intestinală, care reprezintă o urgență medicală ce amenință viața pacienților. De aceea, sfatul medicilor pentru cei care constată primele semne ale unei hernii este să se adreseze cât mai repede specialistului în chirurgie generală. „Dacă pacienții vin mai târziu, acest lucru îngreunează tratamentul, pentru că herniile sunt mai mari. Practic, ar trebui să vină când au primele semne, când constată apariția unei umflături la nivelul peretelui abdominal, în regiunea inghinală, ombilicală, epigastrică, femurală. Medicul realizează un examen clinic, eventual, se poate face o ecografie care să confirme existența acestei hernii, după care ar trebui să se realizeze operația. E mai facil și pentru pacient ca recuperare, și pentru chirurg ca procedură dacă operația se face mai devreme”, adaugă chirurgul Ștefan Tucă.
Intervențiile chirurgicale laparoscopice, soluţia salvatoare
La ora actuală, herniile se rezolvă cu succes datorită intervențiilor chirurgicale laparoscopice. Plasele folosite pentru a vindeca herniile sunt din materiale performante, sunt ușor integrate de organism și permit rezolvarea herniilor pentru totdeauna. „Plasele au evoluat, acum sunt mult mai flexibile, mai subțiri, au ochiurile mai largi. Practic sunt plase care nu sunt aderente absolut deloc la intestine. În general, sunt relativ subțiri şi flexibile. Ulterior intervenției, ele sunt acoperite de un strat de peritoneu. Organismul le înglobează și devin parte din peretele abdominal al pacientului. Ideal ar fi ca pacienții să opteze pentru plase de cea mai bună calitate”, completează specialistul chirurg.
După o intervenție laparoscopică pentru hernie, pacienții se recuperează rapid. Aceștia rămân internați 24 de ore și pot pleca acasă a doua zi. Singurul inconvenient este o ușoară jenă la nivelul peretelui abdominal, asemănătoare febrei musculare. Pacienții sunt sfătuiți să evite activitatea fizică intensă timp de o lună și jumătate. După această perioadă, de obicei, își pot relua programul obișnuit de mișcare.