Dr. David Fajgenbaum a descoperit singur tratamentul care l-a salvat la moarte. El a fost la un pas de moarte nu o dată, ci de cinci ori, potrivit www.statnews.com. Cauza de fiecare dată a fost o tulburare rară numită boala Castleman, o afecțiune la granița dintre cancer și o afecțiune autoimună. Aceasta a făcut ca întregul său corp să se umfle. Anterior el era un jucător de fotbal din colegiul. La declanşarea bolii David mai întâi s-a umflat, apoi a slăbit mult.
Fajgenbaum, care era student la medicină când s-a îmbolnăvit, a făcut ceva extraordinar. El a fondat un grup pentru pacienții care sufereau de boala Castleman. Mai mult decât atât, el a aprofundat cercetările și a propus tratamentul care, după cinci recidive, l-a menținut sănătos de atunci. Era un medicament existent, sirolimus, pe care nimeni nu se gândise să îl folosească pentru boala Castleman.
Evoluţia bolii
În al treilea an de facultate, în 2010, David s-a îmbolnăvit și a fost internat vreme de cinci luni. Ceva îi ataca rinichii, plămânii și alte organe. Rând pe rând, acestea începeau să cedeze. Diagnosticul a fost crunt: boala Castleman o boală autoimună, în parte ca un cancer.
Pe patul de spital, slăbit și cu organele cedând, David a remarcat niște pete roșii care-I apăruseră pe piele. Medicii le-au ignorat, însă, fiind prea preocupați cu simptomele grave, care chiar îi punea viața în pericol. Pe fiecare dintre medicii care veneau la el îi întreba ce sunt acele pete.
„Ei continuau să spună că nu contează. Pacienții obișnuiesc să se tot lege de lucruri pe care alții nu le văd”, a susținut David.
A luptat pentru viaţă
În următorii trei ani, David Fajgenbaum avea să fie internat de încă patru ori din cauza acestei boli. A stat săptămâni, ba chiar și luni la rând pe patul de spital. La un moment dat, familia chiar i-a adus un preot să-i citească ultimele rugăciuni. În ciuda internărilor și suferințelor crunte, el a dus până la capăt cursurile de la medicină.
După ce și-a analizat toate fișele medicale, el a ajuns la o ipoteză pe care specialiștii au ignorat-o vreme de 60 de ani. David a remarcat că proteina VEGF crește de zece ori peste nivelul normal. La facultate, el învățase că această proteină controlează creșterea vaselor de sânge. A ajuns astfel la concluzia că petele acelea roșii erau o consecință directă a creșterii acestei proteine, ce indica faptul că sistemul imunitar trebuie să reacționeze.
David mai știa, de asemenea, de un supresor numit Sirolimus, care era folosit pentru a ține sub control sistemul imunitar, atunci când acesta avea tendința să respingă transplantul de rinichi.
Într-un final, David a cerut medicului să-i prescrie acest medicament şi din februarie 2014 l-a luat. „Înveți mult când ești pe moarte. Un medicament care îmi putea salva viața “se ascundea” chiar în fața mea”, a afirmat David. După trei luni de tratament, el și iubita sa, Caitlin, s-au căsătorit, iar acum sunt părinţii unei fetiţe
Acum, la 34 de ani, Fajgenbaum detaliază experiența sa într-o nouă carte, „Chasing My Cure”, în care scrie și despre moartea mamei sale din cauza cancerului cerebral și a modului în care boala a afectat fiecare aspect al vieții sale, inclusiv relația cu soția sa. Este profesor asistent de medicină în divizia de translație și genetică umană la Universitatea Pennsylvania din Philadelphia.
