Primul drum spre investigaţiile de sănătate porneşte de la medicul de familie.
Rolul acestuia este esenţial pentru îngrijirea noastră, a tuturor, mai ales în contextul creşterii nivelului de stres, îmbătrânirii globale şi a accentului care ar trebui pus pe prevenţie.
Cum ar trebui să decurgă comunicarea între medicul de familie şi ceilalţi profesionişti în depistarea cancerului bronhopulmonar aflaţi din interviul acordat de Cătălina Panaitescu, președinta Grupului de Lucru RespiRO al Societății Naționale de Medicina Familiei.
GdS: Se vorbește mult despre echipa medicală. Cum ar trebui să decurgă comunicarea între medicul de familie care suspicionează un cancer bronhopulmonar și colegii lui, pneumologi, chirurgi toracici, oncologi?
Cătălina Panaitescu: Noi, cei de azi, avem nevoi multiple și complexe, suferim de mai multe boli cronice în același timp și avem așteptări mai mari vizavi de ceea ce poate și trebuie să ofere cadrul de îngrijire al sănătății noastre.
Ca urmare, sistemele de sănătate a trebuit să evolueze și să ofere soluții atât pentru asigurarea calității asistenței medicale, cât și pentru integrarea serviciilor medicale supraspecializate.
Așa a apărut ideea de echipă medicală multidisciplinară, în centrul căreia se află omul bolnav, la nevoile căruia aceasta încearcă să răspundă.
Ca să funcționeze eficient, o astfel de echipă trebuie să se bazeze, dincolo de cunoștințele și abilitățile medicale specifice fiecărei specialități, pe un set de valori și principii comune. Vorbim de urmărirea aceluiași scop, definirea clară a rolurilor fiecăruia, obiective măsurabile și comunicare eficientă.
În plus, este necesar și un cadru favorabil oferit de politicile de sănătate ale statului respectiv, care să încurajeze și să sprijine aceste echipe.
Primele simptome ale cancerului bronhopulmonar
GdS: Când ar trebui ca medicul de familie să se gândească la un posibil diagnostic de cancer bronhopulmonar?
C.P.: Vorbim despre o boală cu incidență în creștere – 2 milioane de cazuri noi diagnosticate anul trecut în lume. Aceasta este responsabilă, la nivel global, de cel mai mare număr de decese în rândul bolnavilor de cancer.
Cred că trebuie să o avem în minte de fiecare dată când avem în față un om bolnav care tușește de mai mult timp, respiră cu dificultate, expectorează cu sânge, a slăbit, se simte obosit și/sau are frecvente episoade de infecții respiratorii de genul bronșitelor sau pneumoniilor.
Trebuie spus însă că acestea nu sunt semne specifice cancerului bronhopulmonar.
Neavând la dispoziție o metodă de screening de masă care să permită detectarea bolii înaintea apariției simptomelor, situațiile cele mai frecvente în practică sunt cele în care diagnosticul se pune târziu, într-un stadiu avansat al bolii, când și mijloacele terapeutice sunt limitate.
De aceea, mi se pare esențial să punem accentul mai mult pe prevenție, prin reducerea factorilor de risc și mă gândesc aici, în primul rând, la fumat.
Sunt extrem de importante prevenirea inițierii fumatului în rândul copiilor și tinerilor, sfatul minimal și sprijinirea fumătorilor care doresc să renunţe.
Incidenţă crescută a cancerului bronhopulmonar
GdS: Aveți în îngrijire pacienți diagnosticați cu cancer bronhopulmonar? Care este relația cu aceștia?
C.P.: Da, am și pot să confirm că și în practica mea am remarcat creșterea numărului de cazuri noi. Partea bună este că beneficiem de mijloace moderne de investigație, care ajută diagnosticul precoce.
Și opțiunile terapeutice s-au rafinat, ceea contribuie la îmbunătățirea prognosticului și calității vieții acestor pacienți. Problemele care rămân sunt legate, în principal, de accesibilitatea bolnavilor la aceste metode de investigație și tratament.
Mai sunt apoi aspectele legate de managementul bolii și complicațiilor acesteia, îngrijirile paliative, consilierea bolnavului, dar și a celorlalți membri ai familiei sale care sunt, de regulă, tot pacienții noștri.
Cred că sunt în asentimentul majorității colegilor mei, medici de familie, dacă spun că pe aceste paliere ne-am bucura să primim ceva mai mult sprijin din partea celorlalte specialități, dar și a cadrului în care ne desfășurăm activitatea.
În acest moment, echipa de asistenţă medicală primară, compusă numai din medic și asistentă, este chemată singură să rezolve o multitudine de probleme care nu sunt întotdeauna medicale.
Dacă adăugăm birocrația covârșitoare și sistemul informatic nefuncțional, rămâne foarte puțin timp la dispoziție pentru bolnavi.
Cum se acordă îngrijirile paliative
GdS: În situația în care pacientul are nevoie de îngrijiri paliative, ce poate face medicul de familie pentru el și în ce condiții?
C.P.: Modul de acordare a îngrijirilor paliative este reglementat printr-un ordin al Ministerului Sănătății. Acesta conține și strategia de dezvoltare a acestora în cadrul sistemului de sănătate. Pe măsură ce personalul medical va fi instruit, probabil lucrurile vor evolua.
În acest moment, însă, medicul de familie orientează bolnavii care au nevoie de astfel de îngrijiri către centrele de specialitate. Excepție fac, probabil, cei care au urmat o perioadă de pregătire și au obținut un atestat în domeniu. Îmi imaginez însă că este dificil în lipsa unei echipe medicale multidisciplinare.
Când acordă medicii de familie consultaţii la domiciliu
GdS: Sunt multe persoane care nu știu exact ce presupune vizita la domiciliu a medicului de familie. Când ar trebui medicul de familie să vină acasă, câte astfel de vizite poate face conform contractului cu casa de asigurări?
C.P.: Medicii de familie pot să acorde la domiciliu 42 de consultaţii pe lună, cu cel mult trei consultații pe zi.
Acestea se adresează doar persoanelor înscrise pe lista proprie de pacienți și numai dacă este vorba de asigurați nedeplasabili, cu boli cronice sau un episod acut ce nu permite deplasarea, copiilor în vârstă de până la un an, minorilor cu boli infectocontagioase și lăuzelor.
