Ministerul Sănătăţii a transmis Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional cererea de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Craiova, informează MS, într-un comunicat transmis vineri Agerpres.
„Spitalele regionale reprezintă un proiect de ţară pe care l-am preluat, îl continuăm, vrem să îl urgentăm şi să ne asigurăm că se va finaliza. Susţinem respectarea calendarului depunerii cererilor de finanţare, pentru a semna cât mai curând posibil contractele de finanţare cu AMPOR şi asigurarea sprijinului Comisiei Europene pentru realizarea acestor proiecte majore”, a declarat ministrul Victor Costache.
În ce stadiu sunt proiectele spitalelor regionale
Potrivit MS, Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi este proiectul cel mai avansat, pentru care s-a finalizat etapa de evaluare şi s-a trecut în faza de contractare, iar, în paralel, MS a demarat procedura de achiziţie publică pentru servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic, cei interesaţi putând depune ofertele până pe 31 ianuarie 2020.
Mai mult, săptămâna viitoare, MS va demara demersurile pentru iniţierea procedurii de atribuire pentru contractul de proiectare a Spitalului Regional Craiova, respectând aceiaşi paşi ca şi pentru unitatea din Iaşi, precizează reprezentanţii ministerului.