După două luni şi jumătate de la incidentul petrecut la unul dintre lifturile Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova, conducerea unităţii confirmă, în sfârşit, că persoana care a îmbrâncit o pacientă este medic. Cazul a fost prezentat de către GdS în materialul „Doi craioveni susţin că au fost bruscaţi de un medic la Spitalul de Urgenţă Craiova“, din data de 21 noiembrie 2019. În ciuda numeroaselor reveniri ale Gazetei de Sud pentru solicitarea de noi informaţii privind acest caz, conducerea spitalului s-a sustras până acum de la inevitabila confirmare.
Conducerea SJU a confirmat suspiciunea după două luni
Confruntaţi cu plângerea pacientei şi a soţului său, reprezentanţii SJU spuneau, în luna noiembrie, că au deschis o anchetă şi nu pot da informaţii până nu investighează incidentul.
Deşi cel care a împins pacienta putea fi identificat imediat de către liftiera spitalului şi de către paznicul din zona lifturilor, SJU a refuzat, la acel moment, dar şi cu alte ocazii, să spună dacă este sau nu cadru medical. În cele din urmă, am transmis o solicitare scrisă în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public pentru a primi un răspuns scris legat de identitatea persoanei care a bruscat pacienta la lift. Deşi spitalul nu dă nume, invocând legea privind datele cu caracter personal, confirmă, la mai bine de două luni de la incident, că este vorba de un medic.
La insistenţa GdS, spitalul e nevoit să confirme bănuiala
De fiecare dată când am întrebat reprezentanţii SJU Craiova dacă persoana care a îmbrâncit la lift o pacientă este cadru medical, am primit răspunsuri evazive. Ni se transmitea că ancheta internă este în desfăşurare şi că se vor interesa.
Directorul Eugen Georgescu a evitat să spună, până acum, dacă este vorba despre un medic, deşi este puţin probabil ca un manager competent să nu cunoască stadiul unei cercetări într-o asemenea situaţie. Atâta timp cât o persoană a comis un act de agresiune fizică asupra unei alte persoane în spitalul în care îl conduce şi planează suspiciunea că acela care a făcut acest lucru ar fi chiar angajat al spitalului, medic sau nu, ori directorul SJU a încercat să muşamalizeze cazul, în speranţa că va fi dat uitării de către presă, ori se află la cârma unei bărci fără să aibă idee ce se întâmplă la bord.
La insistenţa GdS, conducerea spitalului s-a văzut, în cele din urmă, nevoită să confirme bănuiala. SJU spune că nu poate da nume, invocând datele cu caracter personal: „Având în vedere legea privind datele cu caracter personal, nu vă putem comunica numele acestei persoane, dar vă putem spune că această persoană este medic“, ni se transmite în răspunsul la solicitarea scrisă.
Cercetarea e încă în desfăşurare
Pentru că au trecut peste două luni de la întâmplare, am întrebat ce măsuri a luat spitalul în urma incidentului. Am considerat că a trecut suficient timp pentru desfăşurarea mult invocatei anchete interne. Răspunsul SJU, însă, ne lasă să înţelegem că anchetele sunt o poveste fără sfârşit: „În momentul de faţă, este în desfăşurare cercetarea disciplinară a salariatului“, ne transmite conducerea unităţii medicale. Aşadar, după tot acest timp, încă nu s-a dispus nicio măsură.