-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi români din China, aduși în țară. Vor fi plasați în carantină și testați pentru coronavirus

Doi români din China, aduși în țară. Vor fi plasați în carantină și testați pentru coronavirus

Doi cetățeni români care se aflau în Germania, la Berlin, dar care anterior au fost în China, au fost aduși în țară în cursul serii de duminică, ei urmând a fi plasați în carantină și testați pentru coronavirus, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă. Cei doi nu prezintă simptome specifice virusului, măsura fiind una preventivă.

Potrivit ministerului, cei doi cetățeni au fost transportați din China în Germania prin intermediul unor zboruri medicale organizate în cadrul Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

„Starea de sănătate a celor doi bărbați este bună si nu sunt confirmați până în acest moment cu coronavirus. Cele două persoane sunt asimptomatice, sunt în curs de testare și, conform procedurilor, vor rămâne încă 14 zile sub supraveghere medicală într-un spațiu special destinat din București, în care sunt respectate condițiile de izolare”, precizează Ministerul Sănătății.


MAE: Românii au fost aduși din China cu un zbor organizat de Marea Britanie, iar în țară cu o aeronavă MApN

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis la rândul său, duminică seară, precizări cu privire la cei doi români care au fost repatriați din China, mai exact din provincia provincia Hubei, epicentrul epidemiei de coronavirus.

„La data de 9 februarie 2020, în urma unei ample operațiuni la care au participat mai multe state europene, doi cetățeni români aflați în orașul Yichang, provincia Hubei, din Republica Populară Chineză, au revenit în țară.

Aceștia au părăsit Republica Populară Chineză cu un zbor organizat de către de către Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, fiind ulterior transferați de pe teritoriul acestui stat în Republica Federală Germania cu o aeronavă germană. Cei doi cetățeni români au fost preluați din Republica Federală Germania de către o aeronavă militară pusă la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale, fiind însoțiți pe durata zborului spre România de o echipă medicală.

Revenirea în țară a celor doi cetățeni a fost posibilă ca urmare a eforturilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadelor României la Beijing, Londra și Berlin, a întreprins demersurile necesare atât pe lângă autoritățile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene, cât și pe lângă autoritățile chineze pentru facilitarea operațiunilor de ieșire de pe teritoriul chinez a cetățenilor români, având în vedere restricțiile existente în zonă. Totodată, Ambasada României la Beijing a păstrat în permanență legătura cu cei doi cetățeni români, inclusiv pe parcursul desfășurării operațiunilor necesare repatrierii.

Ministerul Afacerilor Externe mulțumește partenerilor britanici și germani pentru sprijinul acordat, precum și autorităților chineze pentru buna colaborare în gestionarea situației.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Beijing, rămâne în contact cu autoritățile chineze, cu reprezentanții misiunilor diplomatice ale celorlalte state membre UE acreditate în Republica Populară Chineză și cu organismele europene relevante și continuă eforturile de sprijin pentru alti cetățeni români care ar putea fi prezenți în zonă”, arată MAE într-un comunicat.


Și Ministrul Apărării a transmis duminică un comunicat cu privire la misiunea efectuată de Forţele Aeriene Române pentru repatrierea celor doi cetățeni români.

„O aeronavă de tip C-27J Spartan aparținând Forțelor Aeriene Române a efectuat duminică, 9 februarie, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, un zbor pe ruta București – Berlin și retur, pentru repatrierea a doi cetățeni români provenind din regiunea Wuhan, China. (…) Aeronava, configurată pentru misiuni de evacuare medicală și având instalată o cameră specială de izolare, a fost operată de un echipaj condus de comandorul Emil Tecuceanu și a avut la bord o echipă medicală aparținând SMURD București”, se arată în comunicatul MApN.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS