6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicinaDiferența între răceala comună, gripă și coronavirus

Diferența între răceala comună, gripă și coronavirus

Noul tip de virus din familia Coronaviride, SARS-CoV-2 sau 2019-Ncov, induce în continuare un nivel ridicat de anxietate la nivel mondial, ducând la decizii istorice luate în scopul limitării răspândirii bolii. Nesiguranța este dată și de faptul că, momentan, nu există un tratament antiviral specific sau preventiv (vaccin), tratamentul fiind numai unul de tip simptomatic.

Măsuri de prevenţie

Pentru a nu ne infecta cu acest virus și a nu-l răspândi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă spălatul regulat pe mâini și dezinfectarea suprafețelor cu soluții pe bază de alcool, acoperirea gurii și a nasului atunci când tușim sau strănutăm și gătirea atentă a cărnii și ouălor.

Trebuie ținut cont că dezinfectarea deasă a mâinilor cu agenți pe bază de alcool sau spălatul în mod repetat cu săpun pot duce la uscarea excesivă a tegumentului, producându-se lezarea epidermei și deci este necesar să avem grijă să hidratăm periodic mâinile cu creme protectoare, emoliente. Astfel nu se va putea crea o poartă de intrare a bacteriilor la nivel tegumentar.

Cum diferenţiem coronavirusul de gripă sau răceală?

O provocare este reprezentată de diagnosticarea diferențială rapidă a răcelii comune, gripei sau infecției cu coronavirus deoarece au componente comune. De aceea, o diagnosticare corectă se face doar de către medic, în urma examinării clinice, a cunoașterii exacte a simptomatologiei pacientului și a testelor specifice.
În cazul răcelii comune, simptomele prezentate de pacienți sunt:

  • Nas înfundat sau care curge
  • Durere în gât
  • Tuse ușoară până la moderată
  • Dureri ușoare ale întregului corp sau cefalee moderată
  • Strănut
  • Febră ușoară
  • Senzație de disconfort general

Pacienții cu gripă sunt infectați cu un virus de tip Influenza și prezintă o simptomatologie mai intensă decât pacienții cu răceală comună:

  • febră sau senzație de frison ce pot dura câteva zile
  • tuse uzuală ce poate deveni severă
  • durere în gât
  • rareori nas înfundat (congestie nazală)
  • dureri musculare sau ale întregului corp
  • cefalee intensă
  • oboseală până la senzație de epuizare

Infecția cu coronavirus prezintă simptome la nivel respirator, febră, tuse (în principal uscată), scurtarea respirației, dificultăți în a respira, congestie nazală, durere în gât. Cazurile severe pot duce la pneumonii, sindrom respirator acut, insuficiență renală sau deces.

Pentru restrângerea posibilității infectării cu coronavirus, toți pacienții trebuie să respecte următoarele măsuri de igienă respiratorie:

  • Să aplice corect măsurile de igienă în cazul tusei sau a strănutului (folosirea șerveţelelor de unică folosință sau tehnica de a tuși sau strănuta în interiorul cotului flectat)
  • Să se spele pe mâini după contactul cu secrețiile respiratorii.
  • Pacientul suspectat de infecție cu SARS-CoV-2 trebuie să poarte mască de protecție.

Farmacist specialist Valentina Ghimpău

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS