În lupta împotriva răspândirii COVID-19, cele mai mari probleme cu care se confruntă spitalele sunt protejarea pacienților infectați de cei neinfectați și protejarea cadrelor medicale. Pentru a putea minimiza riscurile, unitățile medicale au nevoie de echipamente de protecție pentru personal, dar și de circuite funcționale. Circuitele au scopul de a separa pacienții infectați de cei neinfectați și sunt foarte importante în vederea reducerii riscului de infecție la nivelul spitalelor. Însă multe dintre spitale funcționează în clădiri vechi, care au fost construite în urmă cu zeci de ani și nu au fost prevăzute de la început cu astfel de circuite. Astfel încât, în aceste momente, realizarea unor circuite optime este una dintre marile provocări ale spitalelor vechi.
Eforturile pentru a minimiza riscurile sunt uriașe
Un cadru medical infectat poate însemna zeci de pacienți infectați. La fel, un bolnav de COVID-19 care intră în contact cu pacienți neinfectați poate transforma o unitate medicală într-o bombă biologică. Cazul spitalului de la Suceava este grăitor.
Cea mai mare problemă la nivel național rămâne cea a lipsei echipamentelor de protecție, dar nu este singura. La nivelul unităților medicale se iau o mulțime de măsuri pentru ca riscurile să scadă.
„Toată lumea face niște eforturi uriașe pentru a găsi soluții, pentru a aduce materiale, pentru a proteja personalul. Ne gândim cum să organizăm turele cât mai bine, luăm în calcul fiecare detaliu pentru a minimiza riscurile”, spune Liviu Radu, managerul Spitalului Clinic Municipal „Filantropia“ din Craiova.
Multe spitale nu au circuite cum ar trebui
Și organizarea circuitelor este una dintre marile provocări, admite managerul de la „Filantropia“. Clădirile vechi ale spitalului nu le oferă opțiuni la îndemână pentru a crea circuitele atât de necesare pentru pacienți. „Sunt multe clădiri din sistemul sanitar care nu au circuitele așa cum ar trebui, aceasta este realitatea. Noi facem tot ce este posibil, la toate specialitățile, să creăm niște circuite pentru a se evita contactul cu pacienții suspecți sau confirmați. Am desființat unele încăperi cu altă destinație. Toată lumea încearcă să găsească variantele cele mai bune pentru a proteja personalul și pacienții neinfectați de cei infectați. Acesta este scopul tuturor“, adaugă Liviu Radu.
Directorul Spitalului „Filantropia“ spune că există puține clădiri în care aceste circuite pot fi implementate în mod ideal: „Sunt clădirile noi, construite recent. Gândiți-vă că unele spitale au fost construite acum 50, 60, chiar 70 de ani și nu erau gândite aceste circuite de la început. De atunci, s-au schimbat foarte multe dintre reglementări“.
Reamenajări necesare la spitalele suport COVID-19
Se fac reamenajări la multe dintre spitalele suport pentru COVID-19, în vederea asigurării celor mai bune condiții pentru tratarea pacienților cu coronavirus. Și la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Craiova s-au făcut schimbări și s-au mutat unele secții pentru a se putea amenaja spațiile necesare în vederea primirii pacienților cu COVID-19. Managerul Teodor Sas a transmis că secțiile Oftalmologie și ORL au fost mutate, iar etajul IV și etajul VII au fost pregătite pentru a fi folosite când spitalul va începe să preia pacienți infectați. Măsurile se pot extinde în funcție de evoluția lucrurilor.
Fiecare unitate medicală își adaptează și concentrează resursele, în acest moment, pentru noua realitate. Însă deficiențele deja existente fac misiunea spitalelor foarte dificilă.