8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateOMS: Este nevoie de șase milioane de asistenți medicali la nivel mondial

OMS: Este nevoie de șase milioane de asistenți medicali la nivel mondial

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat marţi că planeta duce lipsă de aproape şase milioane de profesionişti în domeniul asistenţei medicale.

Agenţia ONU, campania internaţională Nursing Now şi Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali (ICN) evidenţiază rolul crucial al asistenţilor medicali profesionişti, într-un raport privind situaţia ofertei de asistenţă medicală pe plan mondial. Asistenţii medicali reprezintă mai mult de jumătate din personalul medical, potrivit digi24.ro.

„Asistentele sunt coloana vertebrală a sistemelor de sănătate”

Într-un comunicat al directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, se precizează: „Asistentele sunt coloana vertebrală a sistemelor de sănătate. Astăzi, multe asistente sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19”. 

Puţin sub 28 de milioane de asistenţi medicali profesionişti îşi practică meseria în întreaga lume

Puţin sub 28 de milioane de asistenţi medicali profesionişti îşi practică meseria în întreaga lume, conform raportului. Între 2014 şi 2018, numărul acestora a crescut cu 4.7 milioane, dar „rămâne un deficit de 5.9 milioane de asistenţi medicali”. Criza cea mai importantă se înregistrează în cele mai sărace ţări din Africa, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu şi America de Sud. 

Erorile medicale şi rata deceselor sunt „mai mari atunci când sunt prea puţine asistente”

Şeful ICN Howard Catton menţionează că procentul de infectare, erorile medicale şi rata deceselor sunt „mai mari atunci când sunt prea puţine asistente”. Mary Watkins, coautoare a raportului, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că ţările cele mai înstărite, care nu formează suficient personal, depind de imigranţi. Drept consecinţă, asta agravează criza de cadre în ţările de origine ale acestora.

Trebuie făcută testarea infirmierilor

Referitor la pandemia COVID-19, Mary Watkins a solicitat testarea infirmierilor. Acest lucru trebuie făcut în contextul în care unele rapoarte indică o rată de infectare în rândul acestora de 9% în Italia şi de până la 14% în Spania. „Avem o proporţie foarte mare de persoane din domeniul sănătăţii care nu merg la muncă de frica de a fi infectaţi fără a putea fi siguri”, susţine Watkins.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS