5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAnaliză GdS: Teste COVID-19 per țări. România e la coada clasamentului

Analiză GdS: Teste COVID-19 per țări. România e la coada clasamentului

România este una dintre țările care testează puțin pentru detectarea infecției cu noul coronavirus, raportat la numărul populației. Ne aflăm în coada clasamentului, cu un număr de 2693 de teste per milion de persoane. Rata testărilor este un indicator important al eficienței testării populației, dar, mai important, poate releva o cifră reală a infectărilor considerabil mai mare decât datele oficiale.

România, pe locul 40 în Europa

În Europa, conform datelor disponibile pe worldometers.info, România se situează pe locul 40 dintr-un total de 49 în ceea ce privește rata de testare. Cele 2.693 de teste per milion sunt comparabile cu cifrele unor state vecine. Ungaria ne întrece, cu o rată de 2.880 teste/mil., iar Bulgaria vine după noi și Polonia, cu 2.228 teste/mil. La nivel mondial, România cade pe locul 75.

Având în vedere datele, trebuie să luăm serios în calcul posibilitatea ca numărul real al cazurilor de persoane infectate cu virusul Sars-Cov2 să fie mult mai mare decât cifrele oficiale. Până la 9 aprilie, România efectuase un număr de 51.802 teste. Numărul total de teste este aproape dublu față de Ungaria, însă și populația țării noastre este aproape de două ori mai mare. 

Numărul testelor zilnice din țară: Când crește, când scade

Numărul de teste făcute zilnic în România a crescut treptat din martie până pe 4 aprilie, când a existat un vârf de 4435 de teste. Și numărul persoanelor confirmate cu COVID a crescut atunci la 430 de cazuri noi în 24 de ore. Însă în zilele următoare numărul de teste a scăzut dramatic. Trei zile la rând, între 5 și 7 aprilie, au fost efectuate circa 2500 de teste pe zi. Automat, și numărul de cazuri confirmate a scăzut la 250 sau chiar sub 200 pe zi. Pe 8 aprilie a crescut numărul de teste la 3629 pe zi și au apărut și mai multe confirmări: 344 cazuri noi. La data de 9 aprilie, numărul cazurilor noi a crescut iar: 441 cazuri în 24 de ore. Dar da, ați ghicit. A crescut considerabil și numărul testelor: peste 4.500 teste într-o zi. Vineri, 10 aprilie, au fost confirmate 265 cazuri noi, dar iarăși a scăzut numărul de teste: 3.628.

Rată mică de testare și în state importante

Nu doar statele est-europene au rate de testare relativ mici. Franța este cel mai relevant exemplu că nici marile puteri nu reușesc să implementeze un sistem consistent de testare a populației. Dintre statele importante, cel francez are cea mai mică rată de testare a populației, cu 3436 teste/mil. Franța a efectuat, până la 9 aprilie, 224.000 de teste.Și Marea Britanie are o rată apropiată, de 4.155 teste/mil., cu un număr total de circa 280.000 teste până la data analizei de față.Italia, una dintre țările cel mai puternic afectate în plan european are un număr de 14.000 teste/mil., cu un total de peste 840.000 teste. Așadar, rata de testare este peste medie, mai apropiată de cea a Germaniei. Țara ajunsese, la momentul analizei, la 140.000 cazuri confirmate oficial.

Rată medie de testare în SUA, regiunea cea mai afectată de pandemie

În Statele Unite ale Americii, numărul testelor este de 6.725 per milion de cetățeni. Cu aceste cifre, SUA se situează pe locul 44 la nivel mondial. Având în vedere numărul total de cazuri confirmate, de 435.000 la data analizei, și numărul de teste, de 2,26 milioane, în SUA  boala a fost confirmată la aproximativ 20% dintre cei testați. Practic, 1 din 5 persoane care au făcut testul aveau virusul.

Deși au o rată de testare medie față de celelalte țări, SUA se află în vârful clasamentului în ceea ce privește numărul total de teste efectuate.

Analiza cantitativă (grafic 2) arată că este urmată de Germania, cu peste 1,3 milioane de teste, dar și cu o rată de testare dublă. Dintre marile puteri ale lumii, Germania este lider în ceea ce privește testarea populației. Cu peste 80 milioane locuitori, rata este de  peste 15.000 teste/mil.. Nemții au 118.235 infectați și 2.607 persoane decedate. Rata mortalității se menține mult sub cea din alte țări.

Analiză GdS. Statele cu cele mai multe teste COVID.

Cea mai mare rată a testărilor, în state mici. Cazul Feroe

Ca număr total de teste, SUA și Germania sunt urmate de Rusia, Italia și Emiratele Arabe Unite, care are și o rată mare a testărilor. Dintre statele cu milioane de locuitori, Emiratele Arabe au cea mai eficientă rată de testare a populației, de aproape 60.000 teste/mil. Primele două locuri în clasament, ținând cont de numărul de teste în raport cu populația, sunt ocupate de Insulele Feroe și Islanda. Insulele Feroe, cu o populație de doar 50.000 de persoane, a testat peste 10% din populație. Rata de testare este de 108.446 per milion. Au fost făcute 5.299 de teste și au fost identificate 184 de cazuri, dintre care sunt recuperate 145 de persoane. Doar 39 de cazuri sunt active.

Cazul Insulelor Feroe este remarcabil. Un cercetător şi-a adaptat laboratorul veterinar piscicol astfel încât să poată face testări COVID. Datorită acestei inițiative și a capacității sale de a preîntâmpina răspândirea virusului, este creditat cu meritul evitării deceselor din țară. În lipsa laboratorului său, testele ar fi fost trimise în Danemarca, rezultatele ar fi întârziat și, astfel, și persoanele ar fi fost izolate mai târziu. Epidemia ar fi putut scăpa, astfel, de sub control. Cu ajutorul său, medicii feroezi au putut depista şi plasa în carantină, cu promptitudine, persoanele care au avut contact cu cei 184 de oameni testaţi pozitiv la acest virus.

Islanda și Gibraltar, în top

Insulele Feroe sunt urmate de Islanda, o țară a cărei populație este ceva mai mare decât populația Craiovei. Cu circa 360.000 locuitori, Islanda are o rată a testărilor de 95.718 teste per milion. Înregistrează 1648 cazuri, dar doar 6 decese și 11 persoane în stare gravă.

Gibraltar, cu doar 35.000 persoane populație, are, de asemenea, o rată mare a testărilor per populație: de un număr de 44.894 teste per milion. Un număr similar este în Luxemburg, care are o populație de cca 600.000 de persoane, cam cât județul Dolj. 

Testarea masivă ajută la controlul pandemiei

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) lansa, în martie, un îndemn apăsat către statele din întreaga lume, cu privire la pandemia de coronavirus. Testați, testați, testați! Conform specialiștilor OMS, testarea masivă a populației este una dintre cele mai eficiente modalități de a controla răspândirea virusului. Cu cât mai mulți oameni sunt testați, cu atât mai mulți purtători ai virusului pot fi identificați și izolați pentru a nu răspândi boala. 

Notă: Analiza este făcută conform datelor disponibile la data de 10 aprilie, ora 12:00. Sursa informații: worldofmeters.info/coronavirus

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS