4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCovid în Romanești: Câți contacți ai familiei infectate a identificat DSP

Covid în Romanești: Câți contacți ai familiei infectate a identificat DSP

Alte trei persoane au fost confirmate cu noul coronavirus în cadrul anchetei epidemiologice desfășurate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dolj în cartierul Romanești, după ce săptămâna trecută un copil de cinci luni testat pozitiv a dus la depistarea altor 11 membri ai familiei cu Covid-19.

DSP Dolj a confirmat, pentru GdS, că încă un membru al familiei a fost depistat pozitiv, dar și doi contacți ai familiei. Pentru ultimele două cazuri, DSP Dolj a informat medicul de familie, care a anunțat pacienții că urmează a fi internați în spital.

Astfel, până acum au fost identificate 15 cazuri de coronavirus în cadrul focarului familial.

Cel puțin 22 de persoane au intrat în contact cu familia

DSP Dolj a identificat, în cadrul anchetei epidemiologice, 22 contacți de familie și de vecinătate pe străzile Bârsești, Prutului și Potelu. DSP a recomandat măsura de izolare la domiciliu pentru 14 zile, începând cu data ultimului contact (13.04), și supraveghere prin medicul de familie.

Reamintim că, în urmă cu o săptămână, au fost confirmate 12 cazuri Covid-19 în cadrul unei familii rome de pe strada Brateș, din cartierul Romanești. Focarul a fost identificat după ce un copil de cinci luni cu tuse a fost dus de bunică la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Craiova. Femeia a încălcat, astfel, măsura de izolare la domiciliu. Familia se întorsese din Anglia și ar fi trebuit să stea în autoizolare încă două zile. Copilul a fost considerat suspect Covid-19 de cadrele medicale și testat, deși femeia a mințit în formularul de la triajul epidemiologic. Membrii familiei au devenit agresivi când au fost preluați pentru internarea în spital și a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS