-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieIT&CStudiu recent: Tabletele și telefoanele, mai periculoase pentru copii decât TV-ul

Studiu recent: Tabletele și telefoanele, mai periculoase pentru copii decât TV-ul

Ecranele sunt omniprezente în viața noastră. Suntem conectați la computer la locurile de muncă, nu putem „funcționa” fără telefon, iar seara ne așezăm în fața televizorului. Automat, copiii observă și preiau această rutină, iar timpul lor în fața ecranelor este în creștere. Date provenind din Centrele pentru Controlul și Prevenția Bolilor arată că, la vârsta de 8-10 ani, copiii petrec, în medie, nu mai puțin de 6 ore pe zi în fața unui ecran. La 11-14 ani, se ajunge la aproape 9 ore pe zi, confom Medical News Today.

Autocontrolul este cheia

Un studiu nou condus de Universitatea Davis din California semnalează că ecranele pot avea efecte critice asupra dezvoltării copiilor când aceștia încep să fie expuși la ele de la vârste fragede.

Studiul s-a desfășurat pe o perioadă de doi ani și jumătate între 2016 și 2019.

Copiii observați în timpul studiului au avut vârste între 32 și 47 luni.

Studiul a analizat, pe lângă expunerea la ecrane, capacitatea copiilor de a se autocontrola. Printre altele, cercetătorii i-au supus pe copii la un test pus în practică încă din anii 70. Copiii au fost rugați să nu deschidă un cadou cât timp cercetătorii părăseau camera pentru câteva minute. Acest test indică spre faptul că un copil poate aștepta mai mult o recompensă care tinde să aibă un rezultat mai bun mai târziu.

Expunerea timpurie la ecrane poate afecta dezvoltarea

Cercetătorii au comparat rezultatele de la sarcinile asociate autocontrolului cu informații de la părinți legate de timpul petrecut în fața ecranelor. Informațiile includeau vârsta la care copilul a fost expus prima dată la un ecran și cât timp petrece, pe săptămână, pe un device.

Rezultatele au arătat că acei copii care au început să folosească mai devreme orice tip de ecran, de la TV sau computer la telefon inteligent sau tabletă aveau abilități de autocontrol mai scăzute.

Același lucru era valabilă și în cazul celor care foloseau telefoanele mobile mai mult decât alții dintre participanți.

Totuși, măsurarea timpului petrecut în fața ecranelor nu a prezis și percepția părinților asupra capacității copilului de autocontrol.

Telefoanele sunt mai periculoase decât TV-ul

Cercetătorii recomandă ca părinții să limiteze timpul petrecut de copii pe telefoane sau tablete.

„Deși s-a stabilit cp un consum moderat de produse media calitative pentru copii are o influență pozitivă asupra dezvoltării acestora, datele noastre vin în sprijinul recomandării de a limita accesul copiilor la device-uri mobile”, spune Amanda C. Lawrence, conducătorul studiului.

În mod surprinzător, cercetătorii au descoperit că expunerea la televiziune și computer nu a fost asociată autocontrolului precum expunerea la telefoane sau tablete. Acest lucru se poate datora și conținutului mai bine filtrat de la televizor și mesajele de monitorizare a copiilor de către părinți.

În plus, caracterul fix al televiziunii sau al unui computer desktop are un rol important, pentru că acestea nu pot fi luate pretutindeni de utilizatori.

Ce trebuie să facă părinții?

Mesajul principal către părinți, ca urmare a acestui studiu, este să ia în considerare amânarea introducerii oricărui tip de ecran în viața copiilor mici.

O altă recomandare este limitarea utilizării telefonului sau tabletei în rândul preșcolarilor și monitorizarea atentă a conținutului consumat de aceștia, important pentru dezvoltarea și educația lor.

Deși studiul are limitările sale, iar numărul de participanți din această primă fază a fost relativ mic, de 50 de persoane, echipa a început deja pregătirile pentru aprofundarea cercetării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS