Pandemia Covid-19 afectează și asistența medicală oferită pacienților cu alte afecțiuni. Teama de infectare cu noul coronavirus îi determină pe aceștia să amâne mersul la medic. La aceasta se adaugă și măsurile luate de autorități pentru a preveni răspândirea noului coronavirus și pentru a pregăti spitalele să primească pacienți Covid.
Numărul internărilor a scăzut drastic, iar consultațiile programate și programabile în ambulatorii au fost suspendate. Chiar și intervențiile chirurgicale care puteau fi reprogramate au fost amânate. Unitățile spitalicești asigură asistența medicală pentru urgențe. La policlinica Spitalului Județean de Urgență din Craiova mai vin doar pacienții cu boli cronice.
Și la centrele medicale private s-a restrâns sau s-a suspendat activitatea. Pacienții ajung la medic doar pentru consultații care nu suferă amânare.
La UPU, numărul pacienților a scăzut la jumătate
După coronavirus, numărul pacienților care se prezintă zilnic în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a SJU Craiova a scăzut la jumătate. Dacă înainte de apariția primelor cazuri de coronavirus din țară la Urgență ajungeau zilnic aproximativ 300 de pacienți, după instituirea stării de urgență, circa 120-150 de pacienți se mai prezintă la Spitalul nr. 1 pentru urgențe medicale. Sunt persoane care au cu adevărat probleme serioase de sănătate, astfel că procentul internărilor a crescut. „Dintre cei care se prezintă acum la UPU, peste 35% se internează. Înainte de coronavirus, procentul internărilor din UPU era de aproximativ 22-24%, dar și cazurile depășeau uneori numărul de 300 în 24 de ore“, spune managerul SJU Craiova, Teodor Sas.
Mai mulți pacienți după Paște
Numărul pacienților a crescut, totuși, la începutul acestei săptămâni. Reprezentanții spitalului spun, însă, că este normal, fiind perioada de după sărbători. „În UPU, după Paște, am avut circa 180-200 pacienți pe zi. A crescut cam cu 30-40%, dar ne așteptam la acest lucru. Și în policlinică, la fel, am avut un număr mai mare de pacienți. Sunt mulți pacienți cu diabet sau afecțiuni oncologice“, menționează Teodor Sas.
Și numărul internărilor a crescut la peste 300 de persoane, în condițiile în care înainte de sărbători SJU Craiova avea circa 200-250 de paturi ocupate.
Activitate redusă și la centrele medicale private
În mod normal, reducerea internărilor în spitale și închiderea policlinicilor acestora ar fi putut duce la o aglomerare a centrelor private de sănătate. Însă bolnavii nu se înghesuie nici aici. Teama de infectare îi descurajează pe pacienți, care se gândesc acum de două ori înainte să meargă la doctor. Manageri ai unor clinici medicale private spun că numărul consultațiilor a scăzut în această perioadă. Ca atare, activitatea a fost suspendată sau restrânsă în unele centre. În clinicile care încă oferă consultații, s-au luat mai multe măsuri pentru combaterea răspândirii Covid-19.
„Noi avem două sedii. Unul este închis în această perioadă, celălalt a rămas deschis, cu program redus. Consultațiile se fac pe bază de programare telefonică. Îi rugăm pe pacienți să respecte ora la care sunt programați ca să nu apară aglomerări, să putem păstra distanța de siguranță. De asemenea, îi rugăm să poarte mască, mănuși și le facem triaj epidemiologic“, spune Ileana Neacă, medic neurolog, manager al unei clinici private.
„Acolo unde medicii de familie nu reușesc să gestioneze o anumită situație, este necesar să mergi la specialist. Sunt afecțiuni care nu așteaptă. De exemplu, noi avem pacienți care suferă de epilepsie, de Parkinson, pacienți cu demență, care trebuie să vină lunar pentru rețetă. Medicii de familie nu eliberează asemenea rețete, decât dacă au scrisori medicale. Dar noi, de obicei, le dădeam cu prezentare direct la specialist, pentru că mai ajustăm și medicația. Și la ginecologie sunt femei însărcinate care au nevoie de consult, apar situații care le pot provoca neliniște. Noi le stăm la dispoziție“, mai spune medicul.
Nici bolile de inimă nu așteaptă
Pacienții cu afecțiuni cardiace sunt altă categorie de persoane afectate de epidemia de coronavirus. Dr. Radu Popa, medic cardiolog, încă oferă consultații la clinica pe care o și administrează și spune că a întâlnit cazuri de pacienți cu risc, care aveau nevoie de intervenții chirurgicale rapide. „Bolile de inimă nu iau pauză în timpul epidemiei de coronavirus. Important este să ne luăm toate măsurile de precauție, să ne protejăm, dar când afecțiunile riscă să se agraveze, trebuie să mergem la medic.
De exemplu, am avut recent un pacient care a fost depistat cu boala coronariană ischemică la consult și necesita intervenţie chirurgicală cât mai repede. Uneori, un consult poate însemna o viață salvată“, spune medicul. Pacienții care ajung la centrul medical primesc mănuși, mască și botoșei de unică folosință. Igienizarea și dezinfecția se fac cu rigurozitate în mod repetat, iar pacienților li se face triaj epidemiologic telefonic, dar și când se prezintă la centru.
Deși activitatea mai multor specialități a fost suspendată, clinica a rămas deschisă pentru cardiologie, pediatrie și ecografie. Și în cazul copiilor, apar probleme care nu pot fi amânate. Micuții pot avea afecțiuni acute, precum otita, sau probleme digestive. Unele lucruri nu pot fi soluționate prin consultații la distanță. Un exemplu în acest sens este antibioticul. Acesta nu poate fi prescris doar pe baza unei consultații telefonice, preciza recent, pentru GdS, pediatrul Diana Belu.