-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateBeneficiile florilor de tei

Beneficiile florilor de tei

Florile de tei sunt folosite atât pentru parfumul și aroma lor foarte plăcute, cât și pentru beneficiile lor asupra sănătății.

Teiul este un campion al sănătății, toate părțile acestui copac – frunzele, florile şi lemnul – având valoare pe plan medicinal. La noi în țară există trei feluri de tei, care înfloresc pe rând, începând din iunie și până în iulie. Indiferent de tipul lor, toți teii au aceleași întrebuințări medicinale.

Recoltare

Specialiștii spun că florile de tei se recoltează în momentul în care două treimi dintre ele s-au deschis. Recoltarea se face obligatoriu pe timp frumos. Florile se pun la uscat, în straturi subțiri, într-un loc răcoros, ferite de lumina soarelui.

Proprietăți

Florile de tei sunt bogate în antioxidanți, care ajută organismul să scape de acțiunea nocivă a radicalilor liberi, responsabili de stresul oxidativ celular, printre care se numără flavonoidele și taninurile. De asemena, teiul conține și uleiuri esențiale, care fac din florile de tei un ingredient foarte căutat și în industria cosmetică.

Ceaiul de tei nu are un conținut semnificativ de vitamine și de nutrienți, însă nici nu conține cafeină.

Iată câteva dintre afecțiunile sau situațiile în care puteți folosi proprietățile florilor de tei.

Răceală și gripă

Ceaiul din flori de tei ameliorează simptomele gripei și răcelii. El conține mucilagiu, adjuvant pentru reducerea inflamației din gât și din gură. Un consum regulat de ceai de tei poate favoriza transpirația și poate elimina toxinele din corp.

Indigestie

Ceaiul de tei conține agenți carminativi care ajută la calmarea durerilor abdominale și favorizează eliminarea gazelor. Este recomandat și pentru calmarea tulburărilor intestinale, crampelor, flatulenței excesive, dar și pentru ameliorarea indigestiei.

Insomnie și stres cronic

Infuzia de tei este recomandată în mod special pentru reducerea stresului, tratarea insomniei, oboseală cronică, somn agitat ori coșmaruri. Este indicat să fie consumat seara, după cină, pentru a favoriza un somn odihnitor pe durata nopții.

Retenția de lichide

Infuzia de flori de tei amplifică diureza și stimulează eliminarea surplusului de lichide prin transpirație. Suplimentar, se fac băi generale cu flori de tei, care au efect diuretic și calmant, fiind utile și contra cistitei și a nefritei.

Gastrită

Durerile de tip arsură, specifice acestei afecțiuni, sunt alinate și vindecate cu pulbere de tei. Pe de o parte, reduce nivelul de stres și tensiunea psihică, iar pe de altă, protejează și cicatrizează mucoasa gastrică.

Dureri articulare

Administrarea infuziei combinate de tei reduce inflamația și mai ales durerile articulare. Acest efect se datorează flavonoidelor din florile de tei. Se țin cure de 21 de zile.

Afecțiuni renale

Pentru persoanele care se confruntă cu afecţiuni renale, ceaiul de tei este indicat pentru că are proprietatea de a trata incontinenţa şi previne formarea pietrelor la rinichi.

Întărirea sistemului imunitar

Compușii fenolici din compoziția ceaiului de tei au un puternic efect antibacterian, făcând din el un remediu tradițional pentru întărirea sistemului imunitar și pentru protejarea organismului în lupta împotriva ai multor afecțiuni.

Eliminarea toxinelor din corp

Ceaiul este diuretic natural și ajută la eliminarea toxinelor din organism. De asemenea, lemnul de tei este folosit adesea pentru a combate reumatismul, artrita, calculii biliari și renali.

Ceaiul detei este indicat şi în curele de slăbire deoarece are efect diuretic şi ajută la eliminarea retenţiei de apă din organism, creşte uşor temperatura corpului şi ne ajută să transpirăm mai mult, scăpându-ne în acest mod de toxinele din corp.

Uz extern

Combate cearcănele (comprese înmuiate în ceai de tei concentrat), ameliorează mâncărimile pielii, ajută la regenerarea pielii, calmează oboseala tenului; tratează durerile în gât (gargară cu infuzie de tei, in amestec cu bicarbonat).

Efecte adverse si dozare

Teiul este una dintre plantele medicinale cu efecte diferite, în funcție de cantitatea în care este administrat. Una-două căni de ceai de tei băute seara te scapă de insomnie, însă trei-patru căni vor acționa ca un tonic pentru sistemul nervos, având efect opus. Este important ca florile de tei să nu fie infuzate un timp mult mai îndelungat decât durata medie recomandată (patru minute).

De asemenea, ceaiul de tei este interzis persoanelor care urmează tratamente medicamentoase, deoarece multe dintre substanțele din compoziția lui pot interacționa cu pastilele.

Teiul împiedică absorbția fierului, prin urmare este interzis pacienților cu anemie cauzată de lipsa de fier. Nici gravidele și nici acele persoane cu probleme cardiace nu au voie să bea ceai de tei, deoarece infuzia subțiază sângele și poate cauza hemoragie sau accelerarea ritmului cardiac.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS