Pentru că este vremea castanilor, trebuie să știm că acești copaci nu au doar valoare estetică, contribuind la frumusețea peisajului urban sau al naturii sălbatice. Castanul sălbatic ascunde o mulțime de comori pentru sănătate. Florile și frunzele castanului pot fi folosite ca remedii naturale, pentru mai multe afecțiuni.
Preparate din flori pentru reumatism
Florile castanului sălbatic au un conținut bogat de derivați flavonici. Tincturile de flori de castan sălbatic au proprietăți antireumatice și regeneratoare.
Din florile de castan se poate prepara o tinctură care se foloseşte sub formă de frecţii în reumatism, degerături şi impetigo. Aceasta se pregătește din 20 g flori, macerate timp de trei-patru zile, în 100 ml alcool. Apoi se strecoară.
Ceaiul din flori de castan se recomandă pentru răceli, diaree, tuse, nevralgii, reumatism, gută, rețineri de apă, menstruații cu sângerări excesive. Calmează și induce un somn profund.
Se folosește o jumătate de linguriță de flori uscate (primăvara, se folosesc florile proaspete, în cantitate de o lingură cu vârf). Se opărește cu o cană de apă fierbinte, se lasă la infuzat 5 minute, apoi se strecoară. La nevoie, ceaiul se îndulcește cu miere. Se beau două-trei căni pe zi.
Ajută în colici intestinale
Florile şi frunzele acţionează în oprirea hemoragiilor interne şi în colici intestinale. Extern, sunt eficiente în vindecarea diferitelor afecţiuni dermatice (răni, bube, arsuri).
Se pot face băi de şezut şi de picioare cu infuzie din două linguri cu vârf de flori, amestecate cu frunze mărunţite şi făină de castane, la 250 ml apă clocotită. Se infuzează zece minute, se strecoară în apa pentru baia de şezut, unde se stă 10-15 minute. La baia de picioare se adaugă o lingură de frunze de lămâiţă.
Infuzia de castan este utilă în afecțiunile bronșice și în infecții respiratorii. Ea poate fi obținută din frunzele culese și lăsate la uscat în spaţii bine aerisite, ferite de razele soarelui. Peste 200 ml de apă clocotită se adaugă o lingură de frunze uscate și se lasă la infuzat circa 10 minute. Preparatul se strecoară și se consumă când atinge temperatura potrivită.
Contraindicații și reacții adverse
Specialiștii nu recomandă curele cu castan sălbatic în perioadele de sarcină și alăptare.
Această plantă trebuie consumată cu precauție de persoanele care suferă de afecțiuni ale ficatului și renale.
Preparatele de castan sălbatic nu trebuie asociate cu medicamente precum aspirina, pentoxifilina sau cu preparatele cu efect coagulant.