0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedici: Teama de Covid poate duce la stigmatizarea pacienţilor cu alergii

Medici: Teama de Covid poate duce la stigmatizarea pacienţilor cu alergii

Asemănările între simptomele specifice infecţiei cu noul coronavirus şi cele ale alergiilor respiratorii pot duce, în această perioadă, la stigmatizarea unor pacienţi cu alergii. Confuziile provocate de manifestările similare determină, adesea, o atitudine care îi poate face pe pacienţii cu alergii să se simtă inconfortabil. Din acest motiv, Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică ( SRAIC) a demarat zilele acestea o campanie de informare, având în vedere că ne aflăm în plin sezon de alergii respiratorii, sub numele „Alergie în Pandemie“.

De la „Sănătate!“ la priviri întrebătoare

Pandemia Covid-19 a condus la o schimbare a modului în care interacţionăm cu ceilalţi. Din cauza fricii de virus, mulţi oameni au înlocuit politeţea şi bonomia cu distanţarea de cei din jur şi, adesea, cu priviri încruntate. Orice tuse sau strănut atrage priviri întrebătoare, în timp ce oamenii fac un pas în spate. Multora nu le mai stă gândul la obişnuitele urări de „noroc“ şi „sănătate“.

„Un strănut care primea un politicos «Sănătate!» atrage imediat atenția celor din jur; tusea care îl poate însoți declanșează panica… Dacă are noul coronavirus? Dacă sunt în pericol? Este o situație pe cât de des întâlnită, pe atât de normală, pentru că tensiunea creată de frică și neînțelegerea simptomelor duce la această stare de lucruri”, transmite conf. dr. Roxana Bumbăcea, președintele SRAIC.

Din cauza acestor reacţii, persoanele cu alergii care strănută sau tuşesc ajung să se simtă inconfortabil, temându-se că vor fi stigmatizate din cauza simptomelor manifestate.

Noua realitate este explicabilă şi nu îi putem condamna pe cei care privesc cu reticenţă un om care strănută sau tuşeşte. Dar nici pe cei care au aceste simptome. Oana Calnegru, psiholog, menţionează, cu privire la această situaţie, că pandemia a generat o „inflamare emoțională“, dar aceasta va trece, în timp ce alergiile sezoniere vor reveni an de an. Tusea și strănutul nu vor dispărea. „Încrederea, reglarea emoțională, cunoașterea și compasiunea sunt atribute pe care fiecare dintre noi este bine să le integreze în relația cu sine și cu cei din jur“, spune psihologul.

Strănutul, mai degrabă o manifestare alergică

Cu privire la simptome, dr. Camelia Berghea, medic primar Alergologie și Imunologie Clinică, vicepreședinte SRAIC, spune că strănutul este mai degrabă un simptom specific alergiilor. „În timpul sezoanelor de polen (polen de graminee – primăvară-vară timpurie, polen de ambrozia – vară-toamnă), pacienții alergici suferă de simptome supărătoare, cum sunt: strănut repetitiv, secreții nazale, blocaj nazal, mâncărimi ale nasului și ochilor, lăcrimare. Deși de multe ori simptomele sunt confundate cu răceli și poate că unele manifestări sunt comune cu cele ale COVID-19, există și diferențe: strănutul este mai degrabă o caracteristică a alergiilor decât a bolii COVID-19, febra și pierderea mirosului sunt semnale clare că cel mai probabil nu este vorba de alergie“.

Tusea, secreţiile nazale şi durerile de cap sunt manifestări care pot apărea atât la pacienţii alergici, cât şi la cei infectaţi cu Sars-Cov2. Dar există simptome diferenţiatoare, care semnalează că este vorba de altceva decât alergie: febra, durerile musculare, pierderea gustului şi a mirosului.

Tratamentul ţine alergiile sub control

Sub tratamentul simptomatic recomandat de medicul specialist, simptomele rinitei alergice pot să fie ținute sub control și nu există motive de îngrijorare în ceea ce privește efectele adverse sau interacțiunile nedorite ale claselor de medicamente administrate pentru rinită în cazul în care pacientul alergic se îmbolnăvește de COVID-19”.

Conf. Dr. Corina Bocșan, medic primar Alergologie și Imunologie Clinică, coordonator grupuri de lucru SRAIC, transmite că alergiile nu ar trebui neglijate. Ele pot fi ţinute sub control şi este indicat să facem acest lucru pentru că simptomele de rinită pot evolua spre astm „în aproximativ 30% din cazuri”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS