3.4 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAfrica a depășit 500.000 de infecții cu coronavirus

Africa a depășit 500.000 de infecții cu coronavirus

Africa a înregistrat peste o jumătate de milion de infectări cu noul coronavirus, multe ţări de pe acest continent confruntându-se cu o creştere semnificativă a numărului de cazuri COVID-19, a precizat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează New York Times și Agerpres.

Până în prezent, virusul a dus la moartea a 11.595 de persoane pe acest continent, potrivit OMS. Numărul infectărilor cu noul coronavirus a crescut de peste două ori în 22 de ţări din regiune în ultima lună lună, în Algeria, Egipt, Ghana, Nigeria şi Africa de Sud înregistrându-se circa 42% din totalul cazurilor.

Africa de Sud este statul cel mai grav afectat de pe continentul african, pe teritoriul său înregistrându-se 29% din totalul îmbolnăvirilor din Africa, potrivit OMS.

„’Întrucât peste o treime dintre ţările din Africa şi-au dublat numărul de cazuri în ultima lună, COVID-19 ameninţă să suprasolicite sistemele fragile de sănătate de pe continent”, a precizat directorul regional OMS pentru Africa, Matshidiso Moeti.

Pandemia progresează lent în Eritreea, Gambia, Mali, Seychelles şi Togo. Zece ţări, printre care şi Egipt, s-au confruntat cu o tendinţă descrescătoare în ultima lună, a spus OMS.

Aproape 90% dintre infectările cu COVID-19 s-au înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta de sub 60 de ani, în principal datorită vârstei relativ tinere a populaţiei de pe teritoriul Africii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS