-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAncheta la SJU după cazurile Covid de la Cardiologie

Ancheta la SJU după cazurile Covid de la Cardiologie

Alte patru cadre medicale din secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Craiova au fost depistate cu noul coronavirus. Așadar, în ultima săptămână, au fost depistate 8 cazuri în rândul angajaților din secție. Conducerea unității medicale a deschis o anchetă internă privind respectarea măsurilor de protecție de către cadrele medicale.

Se redistribuie personal pentru funcționarea secției

Laurențiu Ivanovici, managerul interimar al unității medicale, spune că secția va rămâne deschisă și va fi suplimentat numărul de angajați pentru funcționarea normală. „Secția de Cardiologie rămâne deschisă și există un plan alternativ în astfel de situații.Vom redistribui personal din secții mai puțin solicitate”, transmite acesta.

Anchetă internă privind respectarea procedurilor

Managerul SJU Craiova spune că s-a derulat o anchetă internă privind respectarea procedurilor, pentru a se stabili cum s-a ajuns ca 8 angajați să contracteze infecția. „S-a derulat o anchetă internă, în urma căreia vor fi dispuse măsuri disciplinare împotriva angajaților care nu au respectat regulile de distanțare și măsurile de protecție stabilite prin procedura internă adoptată încă din starea de urgență”.

Ivanovici spune că se testează tot personalul secției. „Sunt confirmați 8 angajați. În prezent, sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase. Angajații au forme ușoare. Trei sunt asimptomatici. Și pacienții au fost testați, sunt izolați câte unul în fiecare salon și vor fi externați în cel mai scurt timp posibil.”
Managerul unității spune că, aparent, sursa infectării a fost comunitară și nu intraspitalicească.

Secția de Cardiologie, centru Covid pentru infarct

Secția de cardiologie a SJU Craiova a fost desemnată Centru Covid pentru Infarct Miocardic din data de 21.03.2020 și preia toate cazurile suspecte și pozitive Covid-19. În perioada stării de urgență și de alertă, secția a preluat toate urgențele majore din județul Dolj și din județele din regiune, menționează Ivanovici. Până în prezent, au fost tratate 49 de astfel de cazuri, transmite conducerea spitalului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS