5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSăptămâna Alăptării, marcată în contextul Covid

Săptămâna Alăptării, marcată în contextul Covid

Săptămâna Internaţională a Alăptării, marcată anual în prima săptămână a lunii august, se suprapune în acest an unei preocupări a proaspetelor de protejare a nou-născuţilor de infecţia cu noul coronavirus. Mamele pozitive la infecţia cu virusul Sars-Cov2 se tem ca, prin alăptare, să nu îşi îmbolnăvească bebeluşii. Iată ce spun medicii cu privire la acest aspect şi care este mesajul transmis în acest an de specialişti, în contextul Săptămânii Alăptării.

Susţinerea alăptării pentru o planetă mai sănătoasă

Tematica Săptămânii Mondiale a Alăptării 2020 este „Susținerea alăptării pentru o planetă mai sănătoasă”. Conform tematicii. OMS și UNICEF îndeamnă guvernele să protejeze și să promoveze accesul femeilor la consiliere calificată privind alăptarea, o componentă extrem de importantă a sprijinului pentru alăptare. Directorul executiv al UNICEF, Henrietta H. Fore, și directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, au transmis un mesaj comun cu acest prilej.

„Alăptarea oferă fiecărui copil cel mai bun start posibil în viață. Aceasta le oferă beneficii pentru sănătate, nutriționale și emoționale atât copiilor, cât și mamelor. La fel, alăptarea face parte dintr-un sistem alimentar durabil. Chiar dacă alăptarea este un proces natural, acesta nu este întotdeauna unul ușor. Mamele au nevoie de sprijin pentru a începe, dar și pentru a continua alăptarea”, semnalează specialiştii din cadrul UNICEF şi OMS.

Consilierea în alăptare, esenţială

Consilierea poate abilita femeile să facă față provocărilor și să evite practicile de hrănire și îngrijire care ar putea să afecteze alăptarea optimă, precum hrănirea sugarilor și a copiilor mici cu lichide, alimente și substituenți inutili ai laptelui matern, transmit specialiştii.

Conform unei analize, ratele în creștere a alăptării exclusive ar putea salva viețile a 820.000 copii în fiecare an și ar genera un venit suplimentar de 302 miliarde de dolari.

Consilierea calificată privind alăptarea poate fi oferită de diferiți actori, inclusiv de personalul medical, consilieri în alăptare și semeni în diferite circumstanțe – în instituții medicale sau clinici, prin intermediul vizitelor la domiciliu și a programelor comunitare, în persoană sau la distanță. În timpul pandemiei de COVID-19 este și mai important să identificăm soluții inovatoare pentru a ne asigura că accesul la aceste servicii esențiale nu este întrerupt și că familiile continuă să primească consilierea pentru alăptare de care au nevoie.

Alăptarea e posibilă fără a transmite Covid

Un studiu recent reliefează că respectând măsuri de siguranță și protecție, mamele cu noul coronavirus pot să-și alăpteze bebelușii fără să le transmită boala.

,,Sperăm ca studiul nostru să ofere o anumită asigurare mamelor că riscul de a transmite COVID-19 la bebelușii lor este foarte mic. Cu toate acestea, sunt necesare studii mai mari pentru a înțelege mai bine riscurile de transmitere de la mamă la copil”, a declarat dr. Christine Salvatore, medic specialist în boli infecțioase pediatrice de la Spitalul de copii Weill Cornell Medicine, co-autor al unui studiu restrâns.

Cercetarea a inclus 120 de copii născuți din 116 mame cu COVID-19. Bebelușii, născuți la trei spitale din New York între 22 martie și 17 mai, au fost lăsați să stea cu mamele și au fost alăptați de acestea. Potrivit MedicineNet.com, bebelușii erau în pătuțuri închise, la 6 metri de mame, excepția fiind doar în timpul hrănirii. Mamele aveau obligația de a purta măști în timp ce își manipulau bebelușii și să respecte regulile privind spălarea mâinilor și a sânilor. Nu au existat cazuri de transmitere de coronavirus la bebeluși în timpul nașterii sau la două săptămâni de alăptare și contact piele-cu-piele. La o lună de vârstă, 53 de bebeluși la controlul medical crescuseră normal.

Totuşi, în România, mamele pozitive la Sars-Cov2 sunt separate de copil. ,,Mamele confirmate cu infecția cu SARS COV 2 sunt separate de copil pentru 15 zile, aceasta fiind o măsură a autorităților din România, dar nefiind recomandarea OMS sau altor autorități medicale”, a declarat dr. Iosif Niculescu, medic ginecolog, conform 360medical.ro.

Placenta poate proteja fătul

Concluziile oamenilor de știință sugerează că este sigur pentru mamele cu COVID-19 să alăpteze dacă urmează toate măsurile de precauție și toate procedurile de control al infecției. În opinia dr. Patricia DeLaMora, un alt specialist în boli infecțioase pediatrice de la Weill Cornell și co-autor al studiului, contactul piele cu piele și alăptarea sunt importante pentru legătura dintre mamă și copil și pentru sănătatea copilului pe termen lung.

,,Descoperirile noastre sugerează că bebelușii născuți din mame cu infecție cu COVID-19 pot beneficia în continuare de aceste condiții de siguranță, dacă sunt respectate măsurile adecvate de control al infecțiilor”, a spus dr. Patricia DeLaMora.

Dr. Melissa Medvedev, profesor de pediatrie la Universitatea din California, San Francisco, este de părere că rezultatele furnizează date valoroase de siguranță, dar rămân fără răspuns câteva întrebări cheie, prin urmare sunt necesare mai multe studii pentru a înțelege rutele de transmitere verticală și orizontală, inclusiv transmiterea asimptomatică.

Un alt studiu recent scotea la iveală că placenta poate proteja fătul de COVID-19, deoarece molecule cheie utilizate de noul coronavirus pentru a provoca infecția nu se găsesc în placentă, motiv pentru care virusul este rar detectat la făt sau la nou-născuții femeilor care au COVID-19.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS