2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSosește prima tranșă de doze de Remdesivir

Sosește prima tranșă de doze de Remdesivir

România primește azi prima tranşă din cele peste 25 de mii de flacoane de Remdesivir de la Uniunea Europeană, a doua cea mai mare cantitate după Spania. Cele șase mii de doze care ajung astăzi în ţară sunt suficiente pentru tratarea a 1.200 de pacienţi COVID aflaţi în stare gravă.

România va beneficia de o cantitate de 25 157 flacoane Veklury (Remdesivir), în trei tranșe, pentru tratarea pacienților cu COVID -19 eligibili, în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare.

Astfel, astăzi, țării noastre îi sunt repartizate 6026 flacoane Remdesivir. Cantitatea ajunge pentru asigurarea tratamentului unui număr de peste 1200 pacienti eligibili (5 flacoane/pacient).

Repartiția realizată de reprezentanții Comisiei Europene ține cont de numărul cazurilor la 14 zile și, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate dupa Spania.

Conform calendarului transmis de către Bruxelles, în data de 11 septembrie 2020 vor fi primite alte 10336 flacoane pentru aprox. 2067 pacienti eligibili, iar în data de 9 octombrie 2020, un număr de 8795 flacoane cu care vor ajunge pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1759 pacienti eligibili.

Ultimele două tranșe vor fi evaluate în funcție de evoluția epidemiologică la 14 zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS