-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCâte cadre medicale din Dolj au fost infectate cu Covid

Câte cadre medicale din Dolj au fost infectate cu Covid

Numărul personalului medical din Dolj infectat cu noul coronavirus a crescut gradual până în luna iulie. Atunci, un val de infectări la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Victor Babeş” a mărit consistent cifrele. Peste 40 de cadre medicale au fost depistate pozitiv.

Privind numărul total de cazuri pozitive înregistrate în rândul personalului medico-sanitar, cazurile depistate la Infecțioase în luna iulie reprezintă un sfert din total. Iată cifrele transmise de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dolj în urma unei solicitări din partea Gazetei de Sud:

Nr. crt.UnitateNr. personal pozitiv
1Spitalul Clinic Județean Craiova41
2Spitalul Clinic Filantropia Craiova5
3Spitalul Clinic Victor Babeș Craiova48
4Spitalul Clinic Neuropsihiatrie Craiova9
5Spitalul Municipal Calafat3
6Spitalul Filiaşi11
7Spitalul Poiana Mare5
8Serviciul Ambulanță Dolj6
9Alte unități3
10Unități medicosociale5
11Centre rezidențiale/cămine batrâni25

Tabelul prezintă situaţia personalului medical din Dolj infectat cu noul coronavirus până la data de 10.08.2020. Datele au fost puse la dispoziție de Compartimentul Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile al DSP Dolj.

Jumătate din cazuri, la două spitale

În total, 161 de cadre medicale au fost confirmate cu virusul Sars-Cov2 până luni, 10 august. Dintre acestea mai mult de jumătate au fost depistate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova şi la Spitalul „Victor Babeş”.

La SJU Craiova, personalul medical a fost, însă, testat periodic după debutul pandemiei, din resurse proprii. Multe dintre cazuri au fost depistate în cadrul acestei campanii de screening, fiind vorba de cadre medicale asimptomatice. Reprezentanţi din conducerea spitalului menţionau, în numeroase rânduri, că dacă s-ar testa periodic personalul şi în alte unităţi, cazurile confirmate ar fi, probabil, mai multe.

De altfel, la Spitalul de Boli Infecţioase, campania masivă de testare din iulie a urmat depistării unui caz pozitiv. Managerul Adina Turcu a luat, atunci, decizia de a testa toţi angajaţii şi peste 40 au fost depistaţi cu coronavirus. Însă foarte puţini dintre ei prezentau simptome.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS