4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateO mutație tot mai răspândită a coronavirusului, prezentă în Europa, este de 10 ori mai infecțioasă

O mutație tot mai răspândită a coronavirusului, prezentă în Europa, este de 10 ori mai infecțioasă

O mutație tot mai răspândită a noului coronavirus, observată în Europa, America de Nord și părți din Asia este de 10 ori mai infecțioasă. Aceasta pare să fie, însă, mai puțin mortală, explică un important medic infecționist, potrivit Reuters.

Paul Tambyah, consultant principal la Universitatea Singapore și președinte ales al Societății Internaționale pentru Boli infecțioase, spune că datele actuale sugerează că proliferarea mutației D614G în unele părți ale lumii a coincis cu o scădere a ratei mortalității. Asta ar însemna că este mai puțin letal.

„Poate că este un lucru bun să ai un virus care este mai infecțios, dar mai puțin mortal“

„Poate că este un lucru bun să ai un virus care este mai infecțios, dar mai puțin mortal“, a declarat Tambyah.
Acesta a explicat că cele mai multe dintre virusuri tind să devină mai puțin virulente pe măsură ce suferă mutații: „Este în interesul virusului să infecteze mai mulți oameni, dar să nu-i ucidă pentru că virusul depinde de gazdă pentru hrană și adăpost“.

Mutația, descoperită încă din februarie

Oamenii de știință au descoperit mutația încă din februarie. Aceasta a circulat în Europa și Americi, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, care a spus că nu există dovezi că mutația a dus la provocarea unei forme mai severe a bolii.

Mutația D614G a fost descoperită în două focare din Malaezia

Directorul general al sistemului de sănătate din Malaezia, Noor Hisham Abdullah, a cerut duminică vigilență crescută. Asta după ce mutația D614G a fost descoperită în două focare din țară.

De asemenea, Maurer-Stroh de la agenția pentru știință din Singapore a spus că mutația a apărut în orașul-stat. Măsurile luate au prevenit, însă, răspândirea ei pe scară largă.

„Varianta“ D614G este de 10 ori mai infecțioasă

Potrivit lui Noor Hisham, „varianta“ D614G este de 10 ori mai infecțioasă. Vaccinurile aflate acum în curs de dezvoltare ar putea fi ineficiente împotriva acestei mutații.

Tambyah și Maurer-Stroh spun că o astfel de mutație probabil că nu modifică destul de mult virusul pentru ca potențialele vaccinuri să fie mai puțin eficiente.

„Variantele sunt aproape identice și nu modifică zonele pe care sistemul nostru imunitar le recunoaște de obicei. Așa că nu ar trebui să fie vreo diferență la vaccinurile care sunt dezvoltate”, a explicat Maurer-Stroh.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS