4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePrima doză de vaccin anti-Covid italian, administrată pe un voluntar

Prima doză de vaccin anti-Covid italian, administrată pe un voluntar

În această dimineaţă, în Italia, a fost inoculată o doză de vaccin anti-Covid primului voluntar, scrie ansa.

În jurul orei 8.30, primul voluntar, o femeie, a primit o doză de vaccin anti-Covid, la Institutul Spallanzani din Roma. Vaccinul este în întregime italian şi pentru realizarea lui au fost alocate opt milioane de euro. Trei milioane provin din bugetul regiunii Lazio, iar restul de trei milioane de la Ministerul Cercetării Științifice. Vaccinul este fabricat, produs și patentat de compania italiană Biotech ReiThera.

„Suntem interesați ca vaccinul să fie eficient. Dacă totul va merge cum am programat, sperăm că va fi produs în primăvară“, a declarat directorul sanitar al Institutului Spallanzani, Francesco Vaia.

Trei voluntari

„Primul voluntar care a fost inoculat în această dimineață cu doza de vaccin va fi ținut sub observație timp de patru ore de o echipă. Apoi se va duce acasă și va fi monitorizat timp de 12 săptămâni. Miercuri vom continua cu alți doi voluntari. Dacă totul merg bine, va exista a doua și a treia fază de experimentare, pe care o vom face, probabil, într-o țară latino-americană în care virusul este în creștere“, a explicat Vaia.

Vaia a precizat că mulți voluntari au spus că intenționează să „doneze pentru cercetare” banii pe care urmează să-i primească.

Speră să poată ajuta la salvarea de vieţi

„Sunt emoţionată și mândră. Sper că pot fi de folos poporului meu“, a declarat femeia care a fost inoculată azi-dimineaţă cu vaccinul anti-Covid. „Sper că disponibilitatea mea – a adăugat voluntara – poate ajuta la salvarea de vieți și că oamenii sunt din ce în ce mai responsabili pentru a nu se pune pe ei înșiși și pe ceilalți în pericol“, a adăugat femeia.

Odată cu lansarea în Italia a testelor clinice ale unui vaccin împotriva noului coronavirus, „inteligenţa și cercetarea din țara noastră sunt puse în slujba provocării globale de a învinge Covid“, a scris ministrul Sănătății, Roberto Speranza, într-o postare făcută pe profilul său de Facebook.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS