0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCum poate fi controlat virusul HIV fără tratament

Cum poate fi controlat virusul HIV fără tratament

Un foarte mic procent de oameni care trăiesc cu HIV, virusul care declanşează SIDA, sunt capabili să îl controleze fără să aibă nevoie de un tratament antiretroviral.

Oamenii de ştiinţă din Statele Unite au reuşit să descopere modul în care aceşti „controlori de elită” reuşesc să stăpânească infecţia, oferind astfel comunităţii medicale o serie de indicii preţioase în vederea obţinerii unui tratament care să vindece boala, informează AFP.

„Controlori de elită”

Mai puţin de 0,5% dintre persoanele infectate cu HIV pot să ţină virusul sub control fără niciun tratament. Ele sunt capabile de acest lucru în pofida prezenţei în organismele lor a unor rezervoare celulare în care se ascunde virusul „adormit”, informează Agerpres.

Pentru a explica acest fenomen, cercetătorii de la Universitatea Harvard din Statele Unite au comparat genomurile virale inserate în ADN-ul celulelor prelevate de la 64 de persoane care erau astfel de „controlori de elită” cu cele prelevate de la 41 de pacienţi aflaţi sub tratament antiretroviral.

Pentru a putea să se reproducă, virusul trebuie să modifice în avantajul său programul (genomul) celulelor pe care le infectează, apoi el poate să se adăpostească acolo într-o formă „adormită”, constituind, astfel, rezervoare virale.

Dar, potrivit studiului apărut miercuri în revista ştiinţifică Nature, în cazul acelor controlori naturali, virusul s-a integrat frecvent în anumite zone ale genomului celular din care nu putea să îşi înceapă activitatea de reproducere.

HIV, găsit în „deşerturi genetice”

Pentru cei mai mulţi dintre pacienţii seropozitivi care nu sunt „controlori de elită”, un tratament eficient – dar care trebuie să fie administrat pe viaţă – le permite acestor persoane să ţină sub control răspândirea HIV, fără să elimine complet virusul, a priori, din acele rezervoare virale ascunse.

În cazul întreruperii tratamentului, copii integrale ale virusului (denumite „genomuri virale intacte”) pot să prolifereze şi să declanşeze o revenire în forţă a bolii.

Pentru micul procent de oameni care controlează virusul fără tratament, aceste rezervoare ale virusului par să fie diferite. Cercetătorii au descoperit la aceste persoane mai puţine copii ale genomului virusului, însă aceiaşi „controlori de elită” deţin un procent mai mare de forme intacte ale virusului care sunt susceptibile să prolifereze.

„Ceea ce pare a fi important nu este prezenţa genomurilor virale intacte, ci amplasarea lor”, a explicat cercetătoarea Xu Yu, profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Harvard şi coordonator al studiului. „Am constatat că la controlorii de elită, HIV se găsea adeseori în amplasamente ale genomului uman pe care oamenii de ştiinţă le denumesc deşerturi genetice”, a explicat Xu Yu. „În acele părţi inactive ale genomului uman, ADN-ul uman nu este niciodată activat şi, deci, HIV rămâne în starea de blocat şi încuiat”, a adăugat cercetătorul.

Posibilă idee de tratament

Autorii sugerează că această stare de latenţă virală profundă are un anumit rol în menţinerea controlului fără medicamente asupra HIV, însă ea nu este complet permanentă sau ireversibilă.

O posibilă idee de tratament ar fi aceea de a ţinti doar genomurile virale intacte, situate în zonele active ale genomului uman, şi de a le ignora pe celelalte.

În plus, la un „controlor de elită”, cercetătorii nu au detectat niciun genom de HIV intact, „în pofida analizării a peste 1,5 miliarde de celule sangvine”. Acest lucru ar putea să însemne că pacientul este într-adevăr vindecat, au sugerat, cu prudenţă, cercetătorii de la Harvard.

Doar doi pacienţi din întreaga lume, care au primit grefe de măduvă osoasă pentru a trata forme de cancer, şi care, după câte se pare, i-au scăpat de virus, sunt consideraţi vindecaţi.

Luna trecută, oamenii de ştiinţă au semnalat cazul unui brazilian seropozitiv care, după un tratament antiviral puternic, a trăit timp de peste un an fără tratament anti-HIV şi a rămas seronegativ, fără să beneficieze de o grefă de măduvă osoasă.

Mai multe remisiuni prelungite au fost, de altfel, semnalate în lume, fără însă ca o altă vindecare completă să poată fi confirmată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS