0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSteroizii cresc şansele de supravieţuire ale bolnavilor de Covid-19

Steroizii cresc şansele de supravieţuire ale bolnavilor de Covid-19

Tratarea cu steroizi a bolnavilor de Covid-19 aflaţi în stare critică reduce riscul de deces, potrivit unei analize a şapte studii clinice efectuate la nivel internaţional. Acest fapt a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii să îşi revizuiască recomandarea faţă de acest tratament, scrie adevarul, citând Reuters.

Analiza, care a colectat date din studii clinice separate referitoare la doze scăzute de hidroxicortizon, dexametazonă şi metilprednisolon, arată că steroizii îmbunătăţesc rata de supravieţuire a pacienţilor bolnavi de Covid-19 internaţi la terapie intensivă.

„Acest lucru este echivalent cu supravieţuirea a circa 68% dintre pacienţii cei mai bolnavi de Covid-19 după tratamentul cu corticosteroizi, comparativ cu circa 60% în cazul absenţei corticosteroizilor“, arată un comunicat al cercetătorilor.

OMS recomandă acum folosirea steroizilor

Coordonatoarea OMS pentru tratamente clinice, Janet Diaz, a spus că agenţia şi-a actualizat recomandarea pentru a include „o recomandare puternică“ referitoare la utilizarea steroizilor în cazul pacienţilor cu forme grave şi critice de Covid-19.

„Dovezile arată că dacă administrezi corticosteroizi există cu 87 de decese mai puţine la 1.000 de pacienţi. Vieţile respective au fost salvate“, a spus Diaz la un eveniment live online al OMS.

„Steroizii sunt ieftini şi deja disponibili, iar analiza noastră a confirmat că au eficacitate în reducerea deceselor în rândul persoanelor cel mai grav afectate de Covid-19“, a declarat Jonathan Sterne, profesor de statistică medicală şi epidemiologie la Bristol University din Marea Britanie, care a lucrat la acestă analiză.

Concluziile, publicate în Journal of the American Medical Association, întăresc rezultatele anunţate în iunie, care au fost salutate ca fiind un progres major.

Dexametazona a devenit atunci primul medicament capabil să reducă ratele de deces ale pacienţilor cu cele mai grave forme de Covid-19. Ulterior, dexametazona a fost folosită pe scară largă în saloanele de terapie intensivă din mai multe ţări, pentru tratarea bolnavilor de Covid-19.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS