-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateTest care diferențiază SARS-CoV-2 de virusurile gripale A şi B, aprobat de urgență

Test care diferențiază SARS-CoV-2 de virusurile gripale A şi B, aprobat de urgență

Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a aprobat un test de diagnosticare care permite detectarea şi diferenţierea virusului SARS-CoV-2 de virusurile gripale A şi B. Testul a fost aprobat în cadrul unei proceduri de autorizare de urgenţă, potrivit Agerpres.

Grupul farmaceutic elveţian Roche a obţinut undă verde din partea FDA pentru acest test.
Testul va fi disponibil şi pe pieţele care acceptă marcajul „CE“, conform unui comunicat al Roche.
Denumit Cobas SARS-CoV-2 & Influenza A/B, acest test a fost aprobat de FDA în cadrul unei proceduri de autorizare de urgenţă.

„Odată cu apropierea sezonului gripal, acest nou test este în mod particular important în măsura în care SARS-CoV-2 şi infecţiile gripale se pot dovedi dificil de deosebit doar pe baza simptomatologiei“, a declarat Thomas Schinecker, directorul general al Diviziei de diagnosticare din cadrul Roche, citat în comunicat.

„Acum, printr-un singur test, profesioniştii din domeniul sănătăţii pot să pună diagnosticul corect. De asemenea, pot să aleagă tratamentul cel mai eficient pentru pacientul lor“, a adăugat el.

Se pot obţine până la 96 de rezultate în aproximativ trei ore

Acest test, realizat pe baza eşantioanelor de recoltare nazală sau nazofaringiană prin tamponare, este destinat pentru utilizarea pe maşinile Cobas 6800 şi 8800. Acestea sunt distribuite pe scară largă în spitale şi sunt capabile să analizeze volume mari de eşantioane.

Pentru acest test, se pot obţine până la 96 de rezultate în aproximativ 3 ore, conform Roche.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS