-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeProf. Dr. Paul Mitruţ, Centrul Medical Renaşterea: Pacienţii nu trebuie să amâne consultațiile și explorările, pentru că pot întârzia diagnosticul şi tratamentul afecțiunilor maligne și nonmaligne

Prof. Dr. Paul Mitruţ, Centrul Medical Renaşterea: Pacienţii nu trebuie să amâne consultațiile și explorările, pentru că pot întârzia diagnosticul şi tratamentul afecțiunilor maligne și nonmaligne

Epidemia Covid a afectat puternic pacienţii cu alte afecţiuni care şi-au amânat examinările medicale şi tratamentele. Prof. Dr. Paul Mitruţ, medic primar medicina internă şi gastroenterologie, semnalează că, după primele luni ale epidemiei, adresabilitatea investigaţiilor pentru tubul digestiv este, în ultima perioadă, la un nivel scăzut – mediu. Dar îngrijorător este că numărul afecţiunilor oncologice depistate a fost mai mare.

„Dacă au simptome, pacienţii nu trebuie să amâne consultul medical și explorările paraclinice”

Prof. Dr. Paul Mitruţ spune că noua realitate impusă de Covid este dificilă pentru că pacienţii, uneori, nu au cui să se adreseze. „Au fost întârzieri, amânări ale consultaţiilor, apoi a urmat o aglomeraţie de programări şi am avut, în ultimul timp, multe cancere depistate în urma colonoscopiilor sau endoscopiilor”, spune specialistul de la Centrul Medical Renaşterea. Acesta îi sfătuieşte pe pacienţi să nu amâne vizita la medic când apar simptome.
„Terapiile pentru afecţiunile non Covid nu trebuie neglijate. Deoarece programele de screening sunt întârziate în contextul Covid, vom avea probleme mari legate de efectele acestor amânări în rândul pacienţilor. Bolile merg mai departe”, avertizează Prof. Dr. Mitruţ.

Măsuri pentru explorările endoscopice în deplină siguranţă

În sfera digestivă, medicii de la Centrul Renaşterea sunt profilaţi pe depistarea şi diagnosticul cancerelor tubului digestiv: esofag, stomac, colon. „De aproape 15 ani suntem dedicaţi acestor probleme”, precizează medicul Paul Mitruţ.

Pentru ca examinările să aibă loc în condiţii de siguranţă, echipa centrului Renaşterea a impus norme stricte pentru ca atât personalul medical, cât şi pacienţii să fie protejaţi împotriva coronavirusului.
„Facem explorări cu trei linii de endoscopie. În acest fel, protejăm cât mai mult pacienţii. Alternăm liniile, când una se sterilizează, se foloseşte alta. Acum facem şi determinare Covid prin teste rapide, iar pacienţii suspecţi sunt dirijaţi pentru a face test PCR înainte de explorarea endoscopică. Nu mai vorbim de normele de igienă şi protecţie a personalului medical şi a pacienţilor, care sunt respectate cu stricteţe.”

Explorările trebuie să meargă înainte

Prof. Dr. Paul Mitruț insistă că e important ca aceste examinări să rămână accesibile pentru pacienţi, pentru a putea depista problemele medicale şi pentru a putea interveni terapeutic cât mai repede.
„Continuăm explorările şi în această perioadă foarte dificilă. Noi facem sedare profundă cu propofol, care creşte mult confortul pacienţilor, dar şi pe al nostru, şi permite ca explorarea să fie mult mai uşor acceptată de către pacient”, spune dr. Mitruţ. „Adresabilitatea a fost medie, dar procentul de cazuri pozitive pentru tumori digestive a fost mult mai crescut, probabil pentru că pacienţii s-au adresat medicului” când simptomele au devenit severe. În plus, multe servicii specializate nu au funcționat”, adaugă acesta.

Prof. Dr. Paul Mitruţ le recomandă pacienţilor să îşi facă explorări pentru a nu întârzia diagnosticul şi tratamentul în cancerele de stomac sau colon, care sunt din ce în ce mai frecvente.
„Şi toate celelalte servicii ale centrului nostru funcţionează. Avem internări de zi la cardiologie, medicină internă şi dermatologie. Vizita la dermatologie este şi ea importantă pentru depistarea cancerelor de piele, nici acestea nu aşteaptă. Se pot face controale şi cu bilet de trimitere de la medicul de familie.. Avem şi specialitatea ORL în contract cu CAS. Patologia hepatică virală şi non virală merge înainte, iar Programele Naţionale pentru hepatita B şi C continuă. Pacienţii trebuie să vină să se trateze!” transmite reprezentantul Centrului Medical Renaşterea.

Centrul Medical Renaşterea se află pe strada Doljului, Nr. 35, Cartier Brazda Novac, Craiova.
Telefon: 0351.423.342; 0351.423.344; 0351.423.347

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS