5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCe provoacă răspunsul inflamator la copiii bolnavi de COVID-19

Ce provoacă răspunsul inflamator la copiii bolnavi de COVID-19

Răspunsul inflamator grav provocat de infecţia cu Covid-19 la unii copii, asemănător bolii Kawasaki, primeşte primele explicaţii din partea specialiştilor. O echipă de cercetători italieni a descoperit mecanismul care conduce la această reacţie a organismului. Este primul pas spre stabilirea unui tratament adecvat pentru aceste cazuri.

Studiul realizat la spitalul Bambino Gesu, în colaborare cu Karolinska Institutet din Stockholm, a detectat diferenţe imunologice între ambele maladii. Rezultatele au fost publicate în revista ştiinţifică CELL.

Cercetările s-au axat pe explicarea MIS-C (Multisystem Inflammatory Syndrome in Children), sindromul rar, dar grav ce provoacă o inflamare a vaselor sanguine şi probleme cardiace şi intestinale în rândul copiilor. Sindromul a fost descoperit la câteva luni după izbucnirea epidemiei Covid. Deşi iniţial copiii păreau feriţi de forme grave de boală ca urmare a infecţiei cu Sars-Cov2, unele cazuri atipice de răspuns inflamator în rândul copiilor care fuseseră testaţi pozitiv la acest virus au fost, în cele din urmă, asociate cu noul coronavirus.

Diferenţe esenţiale între Kawasaki şi MIS-C

Simptomele similare bolii Kawasaki au dus iniţial la o asociere între această afecţiune şi COVID-19.
Studiul observă că ambele boli alterează nivelurile de citocine implicate în răspunsul imun, dar cu câteva diferenţe notabile. De exemplu, interleukina-17A inhibitor, foarte mare la copiii cu Kawasaki, nu creştea la pacienţii cu COVID, care dezvoltau în schimb prezenţa de anticorpi. S-au observat şi diferenţe din punct de vedere celular. Astfel, copiii cu coronavirus dezvoltă „un tip particular de limfocite T cu o funcţie imunologică alterată, comparativ cu copiii care au boala Kawasaki”, o alterare ce constituie baza inflamării şi producerii de anticorpi ce pot dăuna inimii.

Primul pas spre un tratament

Aceste rezultate vor ajuta la detectarea precoce la răspunsul inflamator la copiii cu COVID-19 , prin monitorizarea limfocitelor T şi spectrului de anticorpi.

„Aceste rezultate reprezintă o descoperire importantă pentru alegerea unui tratament pentru inflamarea sistemică asociată infecţiei cu SARS-CoV-2 şi bolii Kawasaki într-un mod mai precis şi bazat pe evidenţe”, a declarat Paolo Palma, responsabil al studiului.

Rezultatele conduc spre ideea unui tratament cu imunoglobuline în doze ridicate pentru a limita efectul anticorpilor în faze incipiente, pentru a bloca o inflamaţie secundară. Este, în schimb, contraindicat tratamentul cu tocilizumab şi cu medicamente anti-TNF (împotriva factorului de necroză tumorală).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS