2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCând nu e indicat să consumi must

Când nu e indicat să consumi must

Se apropie sezonul mustului, iar pe plaiurile autohtone această băutură este foarte apreciată. Mustul are proprietăţi benefice pentru organism, dar sunt şi destule situaţii în care consumul acestei licori nu este recomandat.
Iată câteva cazuri în care ar trebui evitat consumul mustului.

Nerecomandat persoanelor cu probleme de greutate

Mustul nu este recomandat persoanelor cu probleme de greutate pentru că are un conţinut mare de zahăr şi este foarte bogat din punct de vedere caloric. Se consideră ca un pahar mic de must este echivalentul unui întreg kilogram de struguri. Mustul îngraşă, aşadar este bine să îl evitaţi dacă vă luptaţi cu kilogramele în plus.

Diabeticii trebuie să stea departe de must

Mustul nu este indicat nici diabeticilor, din acelaşi motiv al conţinutului ridicat de zahăr. Mustul are un conţinut de zahăr de aproximativ 280 grame/litru! De aceea, mustul nu doar că nu este recomandat, ci este chiar contraindicat diabeticilor sau celor cu rezistenţă la insulină.
Din cauza conţinutului ridicat de zahăr, medicii recomandă evitarea mustului şi încurajează consumarea strugurilor, cu tot cu coajă.

Diminuează nivelul de fier

Persoanele care sufera de anemie sau care au un sistem imunitar foarte săabit nu ar trebui sa consume must, deoarece această băutură poate diminua nivelul de fier din organism. Este bine-cunoscut şi efectul puternic laxativ al mustului, aşa că trebuie consumat cu atenţie de cei care au probleme cu tranzitul intestinal. El poate fi recomandat în caz de constipaţie, dar contraindicat celor care suferă de sindromul colonului iritabil.

Contraindicat femeilor însărcinate şi copiilor

În majoritatea situaţiilor, mustul este obţinut din struguri nespălaţi. Prin urmare, ar trebui evitat de femeile însărcinate şi de copiii cu un sistem imunitar deficitar. Ar fi ideal ca mustul să fie făcut din struguri spălaţi pentru înlăturarea urmelor de soluţii chimice cu care au fost stropiţi şi a urmelor de praf.
În plus, trebuie acordată mare atenţie concentraţiei de alcool, mai ales când mustul este consumat de cei mici.
Cu cât trec zilele, cu atât concentratia de alcool din must creşte. În prima zi după ce este stors din struguri, mustul nu conţine deloc alcool sau conţine cel mult 1%. După ce începe să fermenteze, poate ajunge la 4-5 grade sau chiar mai mult, aşadar devine periculos pentru copii. Nici şoferii nu ar trebui să consume must după ce acesta începe să fermenteze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS