4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateFocar de coronavirus la Spitalul de Copii din Iași

Focar de coronavirus la Spitalul de Copii din Iași

Un nou focar de coronavirus fost identificat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ din Iași, unde cinci cadre medicale au fost depistate pozitiv, anunţă tvr.

Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, este vorba de cinci angajați de la Secția Chirurgie Pediatrică.

„Cazurile confirmate au fost izolate, iar în ceea ce privește restul personalului medical ce își desfășoară activitatea în cadrul acestei secții există o monitorizare a stării de sănătate. De asemenea, s-a trecut la o etapizare a internării pacienților cronici chirurgicali”, a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iași.

Alte 12 cazuri, la două spitale din Iaşi

Potrivit acestuia, au fost depistați pozitiv și 12 pacienți de la Institutul Socola și de la Centrul „C.A. Rosetti“.

„Sunt modificări în ceea ce privește numărul de cazuri confirmate pozitiv, în focarele existente. Astfel, la Spitalul «Sfântul Sava» a fost efectuată, în data de 14, o retestare a personalului medical și a beneficiarilor. În momentul de față mai sunt pozitivi 19 salariați și 50 de beneficiari. În focarul inițial au fost 99 de cazuri pozitive. La Institutul de Psihiatrie Socola din Iași, după testarea din 15 septembrie au mai fost confirmați 7 pacienți, iar la Centrul de Servicii Sociale «C.A. Rosetti» din Iași, la ultima retestare, au mai fost depistați pozitiv încă 5 beneficiari”, a mai spus Marius Voicescu.

Conform datelor oferite de INSP, în ultimele 24 de ore, în județul Iași au fost înregistrate 110 noi cazuri de Covid-19.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS