6.2 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePrimul copil din România cu Covid-19, internat la terapie intensivă

Primul copil din România cu Covid-19, internat la terapie intensivă

Un băieţel în vârstă de 8 ani, infectat cu coronavirus, a ajuns la terapie intensivă. Este primul caz de acest fel din România, de la debutul pandemiei.

Minorul a ajuns, mai întâi, în urmă cu o săptămână, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Buzău. Acesta avea dureri de cap și febră. Părinții săi sunt infectați cu virusul SARS – CoV – 2., potrivit Digi24. I-a fost făcut testul COVID, dar rezultatul a ieșit negativ. Medicii l-au suspectat de meningo-encefalită și l-au transferat la Spitalul Gomoiu din Capitală. Aici i s-a repetat testul. De această dată, rezultatul a ieșit pozitiv.

A făcut un sindrom rar în urma infecției

A făcut, însă, un sindrom rar în urma infecției: sindromul inflamator multisistem. Din acest motiv, copilul a fost transferat la terapie intensivă. Starea lui este stabilă. Nu are nevoie de aparate pentru a respira, însă i-au fost afectați plămânii.

„Sunt situații pe care nu putem să le prevedem“

Profesorul Alexandru Rafila a declarat că acest caz „merită toată atenția și compasiunea“.
„Este un lucru serios, categoric. Pe de altă parte, dacă vă gândiți câte mii de persoane au fost la terapie intensivă de când a apărut această pandemie în România, gândiți-vă că asta înseamnă extrem, extrem de puțin.

Vedeți că în permanență avem 500 de persoane la ATI și un singur caz de îmbolnăvire gravă la copil. Sunt situații, sigur, foarte traumatizante pentru părinți. Merită toată atenția și compasiunea. Din fericire, copiii fac foarte rar astfel de complicații. Se întâmplă la fel și la gripă, la rujeolă. Sunt situații pe care nu putem să le prevedem, dar din fericire sunt extrem de rare“, a precizat profesorul Alexandru Rafila.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS